Pelerinaj pe jos de la Viena la Suceava pentru promovarea proiectului „Pelerin in Bucovina” (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

În 2011, Bucovina va fi promovată ca destinaţie turistică în cadrul mai multor târguri de profil din Viena, Torino, Munchen, Paris şi chiar New York, a declarat marţi, preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, după o întâlnire cu reprezentanţii asociaţiilor din turism.

Potrivit şefului deliberativului judeţean, în cadrul acestor târguri de turism, vor fi prezentate proiectele „Paştele în Bucovina”, „Hora Bucovinei” sau „Pelerin în Bucovina”, ultimul proiect urmând să devină un program cu caracter permanent, dar care va avea ca punct de plecare pelerinajul din preajma Sărbătorii Adormirea Maicii Domnului. Flutur a spus că pentru promovarea proiectului “Pelerin în Bucovina”, consilierul său personal Neculai Barbă, va parcurge, pe jos, distanţa de la Viena la Suceava.

Flutur a explicat că „Pelerin în Bucovina” este un proiect care are punctul de plecare în Viena şi destinaţia este judeţul Suceava, urmând ca în staţiunea Gura Humorului să fie stabilit un „centru de pelerinaj”, de unde se va putea pleca pe trasee de pelerinaj, atât pe jos cât şi cu bicicletele sau căruţa.Şeful administraţiei judeţene a mai spus că doreşte ca CJ Suceava să preia în administraţie traseul de linie ferată Vama-Moldoviţa pentru a-l amenaja ca traseu turistic pe care să circule un tren de epocă cu locomotivă cu abur.

Totodată, în programul „Pelerin în Bucovina” urmează să fie incluse Parcul Naţional Călimani, Codrii Seculari de la Slătioara, Salina Cacica sau Valea Bistriţei Aurii.

Consilierul lui Flutur, Neculai Barbă, a declarat că pentru pelerinajul de la Viena la Suceava îşi propune să parcurgă zilnic 30 de kilometri, apreciind că întregul traseu îl va străbate în decurs de o lună. El a menţionat că încă nu şi-a stabilit cu exactitate traseul şi a apreciat că are forma fizică necesară unei astfel de deplasări.


Intră acum și în grupul de