FOTO//Grav accident la Slobozia Sucevei: O femeie a murit, iar un bărbat a suferit răni grave


Intră acum și în grupul de

Un accident rutier s-a produs miercuri seara pe DN2H în zona localității Slobozia Sucevei.

Potrivit plutonier Radu Gabriel din cadrul ISU Suceava în urma coliziunii între două autoturisme două persoane, un bărbat și o femeie, șoferii celor două mașini, au rămas încarcerate.

El a spus că echipele de intervenție au lucrat pentru extragerea celor două persoane încarcerate.

În eveniment au fost implicați doar conducătorii autoturismelor.

Un bărbat în vârstă de 57 de ani, conștient, dar cu multiple leziuni, a fost extras din autoturism și predat unei ambulanțe trimise la fața locului.

Totodată, a fost extrasă din mașină cea de-a doua persoană, o femeie, care, din nefericire, avea leziuni incompatibile cu viața si a fost declarat decesul.

La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Rădăuți cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul a două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.


Intră acum și în grupul de