Pieton aflat pe trotuar, accidentat grav de o soferita


Intră acum și în grupul de

Din cauza vitezei şi a străzii acoperite cu mâzgă, vineri dimineaţă, o şoferiţă a ajuns pe trotuarul de pe contrasens accidentând grav un pieton. Astfel, la ora 09.00, pe Calea Unirii din municipiul Suceava, C. Valeria, în vârstă de 50 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, nu a adaptat viteza la carosabilul acoperit cu mâzgă, a derapat, a pătruns pe contrasens şi a intrat pe trotuarul din partea stângă a străzii. Aici se afla S. Doru, de 53 ani, localnic.

Pietonul rănit grav a fost transportat la Spitalul Judeţean Suceava, fiind diagnosticat cu „policontuzionat prin accident rutier, contuzie toraco- abdominală, fractură deschisă gambă dreapta”, care necesită pentru vindecare 30-35 zile de îngrijiri medicale.

Atât şoferiţa cât şi pietonul au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri.


Intră acum și în grupul de