Insolventa amanata pentru SC Drumuri si Poduri Suceava (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Este păcat că SC Drumuri şi Poduri SA nu poate fi competitivă, în condiţiile în care jumătate din drumurile judeţene din judeţ sunt în proces de modernizare, a declarat vineri, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur. „Insolvenţa este o măsură de redresare şi nu de falimentare”, a spus şeful administraţiei judeţene.

O decizie a AGA şi CA ale societăţii au cerut Consiliului Judeţean Suceava să aprobe deschiderea procedurii de insolvenţă şi reorganizare judiciară în paralel cu identificarea unor soluţii prin care să se poată asigura lichidităţi pentru această firmă.

Consiliul Judeţean Suceava a amânat, vineri, adoptarea unei decizii privind intrarea în insolvenţă şi reorganizare judiciară a SC Drumuri şi Poduri SA, societate la care singurul acţionar este Consiliul Judeţean şi care se află în dificultăţi financiare.

Potrivit unei informări făcute de Consiliul de Administraţie privind situaţia societăţii, situaţia actuală a fost generată în 2008 după ce firma a pierdut exclusivitatea pe zece ani pentru întreţinerea reţelei de drumuri judeţene şi după ce în acelaşi an a efectuat lucrări de reparaţii şi întreţinere pe 12 drumuri judeţene, în valoare de 8,2 milioane de lei, fără contract şi care nu au fost asumate de Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri. „De atunci apare dezechilibrul major de lichidităţi în cadrul societăţii”, se arată în document în care se menţionează că apoi societatea a pierdut licitaţii având un preţ mai mare.

Totodată, se menţionează că firma a intrat în zona de neprofitabilitate din 2009 când a înregistrat pierdere de 3,917 milioane de lei, în 2010 a avut o pierdere de 4,1 milioane de lei, iar pe primele două luni ale acestui an are deja o pierdere de 454.257 lei.

AGA şi CA ale SC Drumuri şi Poduri SA a pus în aplicare mai multe planuri de restructurare şi acum societatea are doar 200 de angajaţi.

Consilierii judeţeni au dezbătut situaţia societăţii, fiind propuse pentru redresare mai multe soluţii, printre care intrarea în insolvenţă cu un program de reorganizare sau o infuzie de capital pentru asigurarea lichidităţilor, urmând ca apoi firma să fie reorganizată şi eficientizată pentru a fi competitivă pe piaţa firmelor de construcţii.
Consilierii judeţeni PSD au criticat managementul defectuos din ultimii doi ani, arătând că firma era profitabilă până în 2008, în perioada în care CJ Suceava era condus de PSD, iar preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a atras atenţia că situaţia firmei a fost afectată în 2008 când fosta administraţie PSD a turnat „asfalt electoral” în valoare de 8,2 milioane de lei pe 12 drumuri. „Asta e problema care e la DNA”, a spus Flutur.

Consilierii judeţeni suceveni au stabilit ca pentru găsirea celei mai bune soluţii de redresare a societăţii să fie consultaţi mai mulţi specialişti, urmând ca în prima şedinţă a CJ Suceava să fie adoptată cea mai bună propunere.


Intră acum și în grupul de