Urmarit de procurori pentru evaziune

Un bărbat de 39 de ani din municipiul reşedinţă de judeţ s-a ales cu dosar penal, iar acum se află în atenţia procurorilor pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Conform datelor puse la dispoziţie de către IPJ Suceava, în sarcina celui în cauză s-a reţinut că, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale din Suceava, în perioada ianuarie – septembrie 2009, nu a înregistrat în contabilitatea societăţii nu mai puţin de 126 facturi fiscale, în sumă totală de 963.410,12 lei.

În baza acestora a livrat mărfuri către o altă societate comercială din Siret care era administrată de către soţia sa, sustrăgându-se astfel de la plata impozitului pe profit şi a TVA-ului în sumă totală de peste 283.000 lei.

Mai mult, învinuitul nu a declarat la O.R.C. (Oficiul Registrului Comerţului) de pe lângă Tribunalul Suceava că societatea nu mai funcţiona la sediul principal din municipiul reşedinţă de judeţ (imobilul respectiv fiind executat silit în luna iulie 2008) şi nici nu a declarat date cu privire la sediile secundare ale unităţii, în scopul sustragerii de la efectuarea verificărilor financiar-fiscale.

Totul a început să iasă la iveală la începutul lunii februarie a acestui an când, vrând să cesioneze părţilor sociale ale societăţii din Suceava către o altă persoană, bărbatul a falsificat declaraţia dată O.R.C. cu privire la sediul principal al societăţii, tot cu scopul de a se sustrage de la efectuarea verificărilor financiar-fiscale.