Colegiul Medicilor Suceava susține orice formă de protest pe care medicii din asistența medicală primară și din ambulatoriu vor hotărî să o adopte.


Intră acum și în grupul de

Președintele Colegiul Medicilor Suceava, dr. Sorin Hâncu, a transmis, marți, o declarație oficială exprimând stupoare și regret în legătură cu modul în care au fost calculate valorile punctelor pentru capitație și servicii, în cadrul Asistenței Medicale primare și Ambulatoriului de specialitate. Informațiile respective au fost făcute publice pe site-ul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

În contextul unei inflații ridicate, în care alte categorii sociale au beneficiat de apreciere salarială, medicii de familie și cei din ambulatoriu se confruntă cu o diminuare a veniturilor cu aproximativ 30%, se arată în comunicat. Totodată, creșterea salariului minim pe economie a determinat, de asemenea, majorarea salariilor asistentelor și a personalului auxiliar, iar creșterea semnificativă a taxelor pentru anul 2024 va contribui la o reducere totală a veniturilor medicilor de aproximativ 50%.

Această măsură este considerată de către Colegiul Medicilor Suceava ca fiind direct și profund negativă pentru aceste categorii profesionale.

Având în vedere deficitul cronic de medici, această situație nu numai că descurajează tinerii să intre în sistemul de sănătate, ci poate duce și la plecarea celor deja existenți din sistem, din cauza incapacității de a susține cheltuielile cabinetelor, se precizează în comunicat.

În semn de solidaritate, Colegiul Medicilor Suceava susține orice formă de protest pe care medicii din asistența medicală primară și din ambulatoriu vor decide să o adopte, subliniind necesitatea unei revizii urgente a politicilor financiare care afectează negativ aceste categorii profesionale esențiale în sistemul de sănătate.


Intră acum și în grupul de