VIDEO//Poliția Suceava a aplicat unui sucevean o amendă de 3000 lei pentru abandonul a trei pui de pisică la Sf. Ilie


Intră acum și în grupul de

Polițiștii din cadrul Secției 9 de Poliție Rurală Șcheia au intervenit în urma unei sesizări primite de la un localnic din satul Sf. Ilie, comuna Șcheia, cu privire la abandonul a trei pui de pisică pe spațiul public. Incidentul a avut loc sâmbătă în jurul orei 12:00, când persoana acuzată a aruncat animalele din portbagajul unui autoturism.

În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a confirmat că cele relatate se adeveresc. La fața locului, a fost identificat un pui de pisică care prezenta o afecțiune medicală la ambii ochi.

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au intervenit și au emis un ordin de plasare a animalului în adăpost pentru o perioadă de 45 de zile, în conformitate cu prevederile Legii 205/2004 privind protecția animalelor. Ordinul a fost pus în aplicare de Asociația pentru Protecția Animalelor „Casa lui Patrocle” Suceava. Pisica a fost transportată ulterior la un cabinet veterinar pentru a primi asistență medicală.

Continuând investigațiile, polițiștii au reușit identificarea autoturismului implicat și au descoperit că șoferul era un bărbat din municipiul Suceava, ce locuiește pe strada Aleea Lalelelor. La controlul autoturismului, în portbagajul acestuia au fost găsite o cutie de carton și doi saci de rafie, folosiți pentru transportul pisicilor.

Bărbatul a fost dus la sediul Secției 9 de Poliție Rurală Șcheia, unde a recunoscut că a abandonat cele trei pisici pe drumul public din Sf. Ilie, comuna Șcheia, exprimându-și regretul pentru faptele sale.

Pentru nerespectarea prevederilor art. 5 alin.(1) lit. e) și art. 6 alin.(2) lit. f) din Legea 205/2004 privind protecția animalelor, bărbatul a fost sancționat contravențional cu o amendă totală de 3000 lei.


Intră acum și în grupul de