Caz infiorator: O mama si-a taiat copilul cu cutitul pentru ca a fost deranjata cand acesta i-a cerut de mancare

Un incident greu de imaginat se află acum pe masa de lucru a organelor de cercetare penală din cadrul IPJ Suceava după ce alcoolul a transformat o mamă din localitatea Sasca Mare, judeţul Suceava, pur şi simplu într-o bestie.

Totul s-a petrecut duminică seară în jurul orelor 19:00 în locuinţa inculpatei când copilul femeii, în vârstă de 12 ani, a venit la ea cerându-i de mâncare.

Aflată sub influenţa băuturilor alcoolice şi deranjată de faptul că băiatul o întrerupe din băutură, fără nici o explicaţie “mama” (dacă poate fi numită aşa) a pus mâna pe un cuţit aflat pe masa din bucătăria locuinţei şi şi-a tăiat pur şi simplu copilul, în zona abdomenului.

Băiatul a ieşit din casă urlând de durere iar vecinii au sunat de urgenţă la 112 la faţa locului prezentându-se atât poliţiştii cât şi o maşină de salvare care l-a transportat iniţial pe minor la Spitalul Municipal Fălticeni unde i s-au acordat primele îngrijiri de specialitate fiind transferat ulterior la secţia de chirurgie infantilă din cadrul Spitalului Judeţean Suceava.

“Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a petrecut evenimentul în acelaşi timp fiind sesizată şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava care a demarat în paralel o anchetă prin inspectorii de specialitate din cadrul instituţiei”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, insp. Ionuţ Epureanu.

Dacă se va constata faptul că minorul nu trăieşte într-un mediu corespunzător, mama riscă să fie decăzută din drepturile parentale iar băiatul să fie preluat în îngrijirea statului.