Manastirea de la Hagigadar, “invadata” de credinciosi si reprezentanti de marca ai armenilor din Romania

Ceva mai mult de 1.000 de credincioşi, printre care numeroşi armeni din România şi din diaspora, au fost prezenţi, duminică, la mănăstirea Hagigadar, din Suceava, la Sfânta Liturghie prilejuită de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, oficiată de arhimandrit Datev Hagopian, arhiepiscopul Bisericii Armene din România.

Numeroşi credincioşi au urcat în genunchi dealul Mănăstirii, aşa cum cere tradiţia, pe care se află biserica Hagigadar, care în traducere înseamnă „biserica dorinţelor”, după care au participat la Sfânta Liturghie. Credincioşii au înconjurat, în genunchi, de trei ori biserica pentru îndeplinirea dorinţelor, printre cei care au participat la acest ritual fiind numeroşi tineri care s-au rugat pentru sănătate, dar şi pentru găsirea unui loc de muncă.

La această slujbă au participat şi preşedintele Uniunii Armenilor din România, senatorul Varujan Vosganian, deputatul comunităţii armene, Varujan Pambuccian, ambasadorul Republicii Armenia la Bucureşti, Hamlet Gasparian, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur şi primarul Sucevei, Ion Lungu.

După slujbă, credincioşii au fost binecuvântaţi, IPC Datev Hagopian rostind, în limba armeană, o rugăciune pentru sănătatea celor prezenţi, iar apoi preoţii au împărţit credincioşilor struguri.

În acest an, din cauza lucrărilor de reconstrucţie la clădirea anexă a mănăstirii, nu s-a mai organizat masa tradiţională, constând în mâncăruri armeneşti, cu „supă de urechiuşe” şi pilaf cu carne de vită, iar pelerinii au primit pachete cu hrană.