Luhan solicita CE diminuarea tarifului de transfer de date in roaming in tarile UE cu cel putin 75%


Intră acum și în grupul de

Europarlamentarul Petru Luhan, membru în Comisia pentru Justiţie şi Afaceri Interne din Parlamentul European, a solicitat Comisiei Europene reducerea cu cel puţin 75% a plafonului maximal pentru tariful de transfer de date în roaming.

Potrivit unui comunicat de presă, solicitarea vine în contextul organizării la Bruxelles a primului Hackathon din cadrul instituţiilor europene. Evenimentul se va derula în perioada 8-9 noiembrie şi va reuni reprezentanţi Google, Skype şi sute de tineri specialişti IT din 13 state membre UE, Canada, SUA, în încercarea de identificare a soluţiilor pentru îmbunătăţirea serviciilor de internet pe mobil.

„Solicitarea scrisă a fost deja transmisă Comisiei Europene. Am propus ca pragul tarifelor practicate pentru transferul de date să fie scăzut, treptat, la sub 1 euro/MB, în cursul anului viitor, iar din 2015, să nu depăşească 50 eurocenţi/MB”, explică europarlamentarul român în documentul citat.

Luhan precizează că pragul actual, de 4 euro/MB este unul mult prea ridicat, în comparaţie cu nevoile tehnologice ale utilizatorilor de platforme mobile.

„Consider că o astfel de măsură ar pune capăt facturilor exagerate pentru transferul de date în regim de roaming. De altfel politica UE urmăreşte să elimine diferenţele uriaşe dintre tarifele practicate pentru operaţiunile mobile naţionale şi cele în regim de roaming”, a mai precizat europarlamentarul român în comunicat.

Reamintim că o decizie în acest sens a fost luată de CE în 2009, pentru serviciile de voce, tarifele fiind atunci diminuate cu 75% la nivelul ţărilor UE. „Consider că decizia din 2009 trebuie urmată de aceeaşi abordare şi în cazul transferului de date pe mobil. O decizie favorabilă a Comisiei pe acestă propunere dovedeşte încă odată consecvenţa politicilor europene”, conchide Petru Luhan în comunicatul de presă.


Intră acum și în grupul de