Număr mare de participanți la Concursul CHIMiE HURMUZACHI 2025


Intră acum și în grupul de

La sediul Colegiului Național ”Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți, s-a desfășurat, joi, o nouă ediție a concursului CHIMiE HURMUZACHI. La concurs au participat un număr de 45 elevi și 12 cadre didactice de la școlile din zona Rădăuți, iar o elevă a venit chiar de la Școala Gimnazială Coșna care a obținut și un premiu.

Organizatorii au fost încântați de interesul pe care l-au arătat elevii pentru a participa la concursul organizat de CNEH Rădăuți, fiind un bun prilej de a-și testa cunoștințele la disciplina chimie, de a interacționa cu alți colegi din alte școli, de asemenea pasionați de științe, precum și de a se familiariza cu instituția liceală, al cărei prag îl vor trece viitorii elevi de clasa a IX-a.

 Subiectele propuse au avut un grad de dificultate mediu spre ridicat, oferindu-le elevilor o provocare, trecută cu bine, rezultatele obținute de aceștia fiind relevante.

La clasa a VII-a, s-au obținut următoarele premii și mențiuni:

Premiul I:

Moisiuc Teodora Mădălina, Școala Gimnazială ”Iraclie Porumbescu” Frătăuții Noi, prof. coordonator Pâslar Camelia Ionela

Halip Ana Maria, Școala Gimnazială ”Dr. Simion și Metzia Hîj” Volovăț, prof. coordonator Antonovici Stela

Munteanu Ioan, Școala Gimnazială ”Dr. Simion și Metzia Hîj” Volovăț, prof. coordonator Antonovici Stela

Premiul II:

Toloș Raluca Andreea, Școala Gimnazială Coșna, prof. coordonator Arvinte Otilia

Premiul III:

Sfirschi Nicoleta Ana, Școala Gimnazială ”Dimitrie Cantemir” Rădăuți, prof. coordonator Opaiț Cristina

Marocico Ștefania, Școala Gimnazială ”Gheorghe Popadiuc” Rădăuți, profesor coordonator Moroșan Ana Maria

Avram Delia, Școala Gimnazială  ”Dr. Simion și Metzia Hîj” Volovăț, prof. coordonator Antonovici Stela

Mențiuni:

Rusu Flavia Andreea, Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu” Rădăuți, prof coordonator Capțan Maria Elena

Pricope Iustina Maria, Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu” Rădăuți, profesor coordonator Chifan Amalia

La clasa a VIII-a, s-au obținut următoarele premii și mențiuni:

Premiul al III-lea

Simota Ioan, Colegiul Național ”Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, prof. coordonator Ichim Constantin

Mențiune specială

Prelipcean Rebeca, Școala Gimnazială ” Mihai Eminescu” Rădăuți, prof. coordonator Chifan Amalia

Fanasov Luca, Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu” Rădăuți, prof. coordonator Capțan Maria Elena

Mențiuni

Irimescu Alexandru, Școala Gimnazială ” George Tofan” Bilca, prof. coordonator Hadranyi Ildiko

Prodaniuc Cristinel Ilie, Școala Gimnazială Nr. 3 Vicovu de Sus; prof. coordonator Rusu Marta

Muha Matei, Școala Gimnazială ” Mihai Eminescu” Rădăuți, prof. coordonator Capțan Maria Elena

La clasa a IX-a, s-au obținut următoarele premii și mențiuni:

Premiul I

Ianuș Vlad, Colegiul Național ”Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, prof. coordonator Pruteanu Silvia

Filimon Ana Maria, Colegiul Național ”Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, prof. coordonator Pruteanu Silvia

Premiul III

Ioneac Sanda MariaColegiul Național ”Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, prof. coordonator Pruteanu Silvia

Galan Gabriel, Colegiul Național ”Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, prof. coordonator Pruteanu Silvia

Mențiune specială

Galan Ingrid, Colegiul Național ”Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, prof. coordonator Ichim Constantin

La clasa a X-a, s-au obținut următoarele mențiuni:

Mențiune specială

Pascaniuc Ioana,Colegiul Național ”Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, prof. coordonator Ichim Constantin

Haidău Fabian Andrei, Colegiul Național ”Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, prof. coordonator Pruteanu Silvia

Mențiuni

Iliescu Claudia Andra, Colegiul Tehnic ”Lațcu Vodă” Siret, prof coordonator Dumitraș Cristina Amalia

Amaximoaei Melissa, Colegiul Național ”Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, prof. coordonator Ichim Constantin

Bereholschi Ștefan, Colegiul Național ”Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, prof. coordonator Ichim Constantin

Corobotiuc Daria Evelyne, Colegiul Tehnic ”Lațcu Vodă” Siret, prof coordonator Dumitraș Cristina Amalia

Balmuș Matei Cristian, Colegiul Național ”Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, prof. coordonator Pruteanu Silvia

Munteanu Anastasia, Colegiul Național ”Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, prof. coordonator Pruteanu Silvia

„ Adresăm felicitări tuturor elevilor participanți la concurs și cadrelor didactice care i-au pregătit.  Dorim să mulțumim colegilor din echipa de organizare, conducerii școlii pentru sprijinul și suportul acordat, domnului director prof. dr. Puiu Adrian-Nicolae și domnului Inspector pentru disciplina chimie, Constantin Tănasă, care ne-a onorat cu prezența dumnealui. Cu convingerea  că această activitate a fost una de succes pentru toți participanții, vă așteptăm cu drag și la următoarea ediție a Concursului CHIMiE HURMUZACHI!”, au transmis organizatorii


Intră acum și în grupul de