Braconieri de ocazie, prinsi de politistii suceveni chiar dupa ce au omorat o caprioara


Intră acum și în grupul de

Trei tineri cu vârste cuprinse între 19 şi 28 de ani sunt cercetaţi penal pentru braconaj, după ce au fost surprinşi chiar în timpul acţiunii de un echipaj de poliţie, marţi noapte, în jurul orelor 01:00.

Potrivit datelor obţinute de la Biroul de presă din cadrul IPJ Suceava, este vorba despre un cetăţean canadian de 26 de ani, stabilit în municipiul Suceava şi alţi doi tineri din judeţ.

Braconierii au fost văzuţi de un echipaj al Secției de Poliție Rurală nr.5 Botoșana, aflat în serviciul de patrulare, când cei trei urmăreau cu ajutorul unui autovehicul de teren un animal sălbatic, pe raza comunei Pătrăuți, pe terenul agricol aparținând unei societăţi comerciale, situat între livada de pomi fructiferi Pătrăuți și DN 2.

„Cei în cauză au urmărit animalul circa 200-300 m, l-au acroșat cu partea dreapta față a autovehiculului condus de cetăţeanul canadian, l-au ucis, după care la vederea polițiștilor au încercat să fugă, fiind reținuți și conduși la sediul Postului de Poliție Pătrăuți, în vederea continuării cercetărilor”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, insp. Ionuţ Epureanu.

Mai exact, din datele pe care le deţinem, filmul acţiunii începe luni noapte, în jurul orelor 23:30, când tinerii, angajați la societatea căreia îi aparține și autovehiculul, se deplasau pe câmpurile din extravilanul comunei Pătrăuți, cu intenția de a-l conduce pe unul dintre ei unde locuiește în fapt.

„La un moment dat, în timp ce se deplasau pe aceste terenuri, au observat două animale sălbatice (căprioare), pe care le-au urmărit reuşind să lovească cu partea dreaptă față a maşinii unul dintre animale, acesta căzând la pământ. Unul dintre ocupanţii autovehiculului a coborât din mașină şi s-a uitat la animal, moment în care dinspre DN a văzut farurile unui autoturism, motiv pentru care s-a urcat înapoi in mașină și și-au continuat deplasarea cu farurile stinse către livada de pomi fructiferi”, a mai adăugat insp. Ionuţ Epureanu.

Agenţii de ordine au pornit imediat în urmărirea maşinii pe care au ajuns-o din urmă după circa 300 metri, tinerii fiind opriţi şi legitimaţi.

Cadavrul animalului a fost transportat la sediul Postului de poliție Pătrăuți, unde în prezența unui angajat al Ocolului Silvic Pătrăuți, s-a constatat că animalul este mascul, specia căprior, cadavrul animalului fiind predat în custodie Ocolului, iar cei trei s-au ales cu dosar penal, cercetările fiind continuate de către polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 5 Botoșana sub aspectul comiterii infracțiunii de „braconaj”.

Valoarea prejudiciului cauzat fondului cinegetic este apreciată de specialişti la valoarea de 20.000 lei.


Intră acum și în grupul de