Raportul Curtii de Conturi arata mai multe nereguli la DGFP Suceava

Curtea de Conturi a României care a publicat recent raportul pentru anul 2010 a constatat mai multe nereguli înregistrate la Directia Generala a Finantelor Publice (DGFP) Suceava, condusa de Petrica Ropota.

Potrivit acestui raport, la DGFP Suceava au fost depistate, printre altele, nereguli privind neefectuarea inspecţiilor fiscale, pentru identificarea, verificarea locurilor unde se realizează activităţi generatoare de venituri impozabile şi stabilirea stării de fapt fiscal, iar valoarea estimată a abaterii este de 467 mii lei.

Totodată, nu s-a analizat obiectul rambursării, nu rezultă care sunt operaţiunile economice efectuate de agenţii economici, prin care se generează TVA deductibil mai mare decât TVA colectat, dar şi neefectuarea inspecţiilor fiscale, în cazul tuturor sesizărilor transmise de Garda Financiară, pentru valorificare.

Mai mult, în raportul Curţii de Conturi se arată că la DGFP Suceava s-a constatat efectuarea inspecţiei fiscale parţiale fără o analiză şi o verificare a corelaţiilor din documentele contabile, în vederea descoperirii de anomalii şi stabilirea eventualelor implicaţii fiscale, a neidentificării cu claritate a motivului care generează TVA deductibil mai mare decât TVA colectat şi a neefectuării de verificări încrucişate este neidentificarea şi nestoparea indisciplinei contribuabilului, care a beneficiat de rambursări de TVA şi în perioadele ce au urmat inspecţiei fiscale.

Potrivit sursei citate, valoarea estimativă a abaterii este de 1.825 mii lei.

În raport se menţionează că organele de control ale Gărzii Financiare Suceava au întocmit procesul verbal nr. 800795/01.02.2011 prin care s-au stabilit fapte de evaziune fiscală, s-au identificat elemente de natură infracţională, a căror anchetă era în curs de desfăşurare, la momentul controlului.