Studenții de la Silvicultură ai Universității Sapientia, vizită de studiu la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava


Intră acum și în grupul de

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) a primit, la începutul acestei săptămâni, o delegație de 47 de studenți la specializarea Silvicultură de la Universitatea Sapientia (Facultatea de Științe ale Vieții și Sport din Sfântu Gheorghe), însoțiți de trei cadre didactice.

Vizita de studiu a urmărit, în principal, prezentarea facilităților campusului universitar din Suceava și, în mod specific, explorarea echipamentelor din laboratoarele Facultății de Silvicultură a USV. Totodată, activitățile s-au concentrat pe consolidarea cunoștințelor academice și oferirea unei perspective practice asupra gestionării pădurilor, explorând tradiția forestieră a Bucovinei.

Potrivit unui comunicat de presă, studenții de la Universitatea Sapientia au beneficiat de o prezentare detaliată a facilităților din campusul USV. Un punct central al vizitei a fost explorarea laboratoarelor Facultății de Silvicultură, incluzând Laboratorul de Biometrie și Laboratorul de Entomologie. Aici, viitorii silvicultori au avut ocazia să se familiarizeze cu echipamente performante și să cunoască aplicațiile practice ale cercetării în domeniu.

Pe lângă explorarea academică, studenții au participat la o aplicație practică, fiind asistați de cadre didactice de la Facultatea de Silvicultură din Suceava. Aceștia au consolidat cunoștințele de Dendrometrie și Silvicultură în Rezervația Naturală Pădurea Crujana din Ocolul Silvic Pătrăuți, experiență care a reprezentat o oportunitate importantă pentru aprofundarea înțelegerii conceptelor teoretice în contextul real al pădurii.

Programul vizitei se extinde dincolo de campusul universitar, oferind studenților o incursiune în cele mai importante ecosisteme forestiere ale Bucovinei. Următoarele destinații includ Parcul Național Călimani și Codrul Secular Slătioara, situri emblematice pentru biodiversitatea și importanța lor silvică. Aceste explorări vor oferi o perspectivă cuprinzătoare asupra bogăției resurselor forestiere din regiune și a eforturilor continue de gestionare durabilă.

„Suntem încântați să constatăm că Bucovina atrage nu doar prin frumusețea peisajelor și a obiectivelor turistice, ci și prin bogăția resurselor sale forestiere și prin tradiția și calitatea educației silvice. Aceste aspecte sunt esențiale pentru formarea viitorilor specialiști de elită în domeniul silviculturii. De asemenea, vizita subliniază importanța colaborării interuniversitare și a învățării practice în formarea unei noi generații de specialiști dedicați protejării și gestionării durabile a resurselor naturale”, a transmis USV.


Intră acum și în grupul de