Peste 400 de cadre didactice sucevene si-au depus candidatura in vederea constituirii corpului national de experti in management educational (VIDEO)

Un număr de 406 cadre didactice, dintre care 28 de inspectori şcolari şi-au depus candidatura pentru constituirea corpului naţional de experţi în management educaţional, a informat Cristian Cuciurean, noul şef al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Suceava, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă.

„În data de 12 martie 2012 s-au finalizat înscrierile online a candidaţilor pentru constituirea corpului naţional de experţi în management educaţional. La nivelul judeţului Suceava, conform documentelor MECTS au fost înregistrate 406 candidaturi, dintre care 28 au fost depuse de inspectori şcolari. Listele candidaţilor admişi după finalizarea înscrierilor online, vor fi generate prin programul informatic al MECTS şi vor fi afişate la sediul şi pe site-ul IŞJ Suceava, în cursul zilei de 13 martie. În intervalul 14-20 martie, dosarele candidaţilor declaraţi admişi, în urma înscrierii online, se vor depune şi înregistra la secretariatul IŞJ Suceava, între orele 10.00-15.30, în zilele de lucru. Informaţiile necesare sunt afişate la sediul IŞJ Suceava, pe site-ul oficial şi pe serverul Ftp al instituţiei”, a declarat Cristian Cuciurean.

Potrivit acestuia, evaluarea portofoliilor candidaţilor, de către comisia de evaluare, constituită la nivelul IŞJ Suceava se va desfăşura în perioada 23 martie – 5 aprilie, conform calendarului desfăşurării concursului de selecţie. Afişarea rezultatelor evaluării, în ordinea descrescătoare a punctajelor se va realiza în data de 6 aprilie, în urma validării rezultatelor selecţiei, de către Consiliul de Administraţie al IŞJ Suceava.

Cuciurean a mai precizat că cele 28 de candidaturi ale inspectorilor şcolari vor fi trimise la Minister, acestea urmând a fi evaluate de către această instituţie.