Un barbat din Horodnic de Sus, judetul Suceava, si-a dat foc la casa lasandu-si familia pe drumuri


Intră acum și în grupul de

Băutura i-a luat minţile unui bărbat de 41 de ani din localitatea Horodnic de Sus, judeţul Suceava, care şi-a dat foc la gospodărie, lăsându-şi soţia şi cei doi copii minori fără un acoperiş deasupra capului.

Potrivit datelor obţinute de la Biroul de presă din cadrul IPJ Suceava, incidentul a avut loc marţi noapte, în jurul orelor 22:30. Verificările efectuate de poliţiştilor Secţiei Rurale nr.3 Marginea, au stabilit că „totul s-a petrecut pe fondul consumului exagerat de băuturi alcoolice din partea bărbatului care a provocat scandal la domiciliu, iar soţia sa împreună cu cei doi copii minori a plecat de acasă, fapt pentru care acesta a dat foc intenţionat, cu un chibrit, la nutreţurile din şură, focul propagându-se cu repeziciune şi la casa de locuit”.

Incendiul a înghiţit în câteva minute întreaga gospodărie fiind vorba de casa de locuit, anexele din curte, şura şi adăpostul de animale. Totul s-a transformat în scrum, reuşindu-se doar salvarea a doi porci, valoarea pagubei ridicându-se la suma de circa 100.000 de lei.

„Incendiul a fost stins de două echipaje de pompieri din cadrul Detaşamentului Rădăuţi, împreună cu echipajul de pompieri civili din cadrul primăriei localităţii, care au stabilit drept cauză folosirea intenţionată a sursei de aprindere la anexele gospodăreşti”, ne-a mai declarat insp. Ionuţ Epureanu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Suceava.

Flăcările au fost lichidate fără a se înregistra victime omeneşti, iar bărbatul a fost internat la Secţia de Psihiatrie din cadrul Spitalului municipal Rădăuţi.


Intră acum și în grupul de