Acasă Actualitate Colindători de la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare” Cajvana la Consiliul Județean...

Colindători de la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare” Cajvana la Consiliul Județean Suceava: Moment emoționant pentru președintele Gheorghe Șoldan

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a primit joi după-amiază vizita cadrelor didactice de la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare” din Cajvana, care au venit cu colinde tradiționale la sediul instituției.

Evenimentul a avut o încărcătură emoțională deosebită pentru președintele Șoldan, absolvent al școlii unde a urmat clasele I–VIII și pe care a condus-o, timp de mai bine de 12 ani, vicepreședintele Nicolae Robu, înainte de a i se alătura la conducerea administrației județene.

„A fost un moment emoționant atât pentru Nicu, care și-a revăzut foștii colegi, cât și pentru mine, pentru că printre colindătorii de astăzi erau și foști profesori de-ai mei și chiar fosta mea învățătoare, care mi-a făcut cadou un album cu fotografii din perioada primilor ani de școală”, a transmis Gheorghe Șoldan.

Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare” din Cajvana este unitatea de învățământ cu cel mai mare număr de elevi din județul Suceava și a fost condus timp de peste 12 ani de actualul vicepreședinte al CJ Suceava, Nicolae Robu, înainte de a se alătura echipei administrative județene. Pentru Nicolae Robu, vizita a reprezentat o reîntâlnire emoționantă cu foștii colegi.

„Le mulțumesc tuturor pentru vizită și pentru frumoasele colinde, dar mai ales pentru faptul că, ani la rând, au educat generații de elevi, printre care m-am numărat și eu”, a adăugat președintele Șoldan.

Vizita cadrelor didactice din Cajvana continuă seria întâlnirilor cu colindători la Consiliul Județean Suceava, aducând spiritul autentic al sărbătorilor de iarnă în instituțiile publice.