Aproape 300 de kilograme de carne de pui stricata pentru hrana pacientilor Spitalului Judetean Suceava

Aproape 300 de kilograme de carne de pui stricată, din care trebuia să fie preparată hrana pentru pacienţii Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, a fost confiscată luni de inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Suceava.

Potrivit şefului DSVSA Suceava, Petrea Dulgheru, luni dimineaţa, angajatul SJU Suceava care a preluat produsele din carne de la firma din Bacău cu care spitalul are contract, a sesizat DSVSA întrucât avea suspiciuni privind calitatea cărnii primite. El a spus că o echipă de la DSVSA Suceava a verificat sesizarea şi a constatat că firma a livrat pulpe de pui dezosate care însă fuseseră decongelate, reetichetate ca şi cum ar fi carne proaspătă, refrigerată. „E vorba de o încălcare flagrantă a legii. Carnea avea miros şi era gri-verzui”, a spus Dulgheru. El a precizat că întreaga cantitate de carne, 290,5 kilograme, a fost sechestrată, iar firma băcăuană amendată cu 30.000 de lei.

Dulgheru a mai spus că firma urmează să fie monitorizată şi a subliniat că există o practică a unor firme care importă carne congelată „de peste mări şi ţări” şi care, înainte de expirare, este decongelată şi vândută drept carne refrigerată. Totodată, şeful DSVSA Suceava a menţionat că inclusiv maşina cu care se transporta carnea nu respecta legislaţia în vigoare întrucât pe jos, pe o folie din plastic, era o carcasă de porc, alături lăzi cu carne de pui, şi lăzi cu brânză şi alte produse alimentare. El a menţionat că maşina făcea transport de alimente şi spre unităţi din Botoşani şi Iaşi.