Gheorghe Șoldan: 14 contracte semnate de aproape 3 milioane de euro în echipamente de ultimă generație pentru Ambulatoriul Spitalului Județean Suceava


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a semnat zilele acestea primele 14 contracte pentru achiziționarea de echipamente medicale moderne destinate Ambulatoriului Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava. Valoarea totală a acestor achiziții se apropie de 3 milioane de euro, iar săptămâna viitoare vor fi semnate încă 9 contracte, finalizând astfel una dintre cele mai importante investiții realizate în ultimul an în cea mai mare unitate sanitară a județului.

Proiectul, finanțat prin fonduri europene și gestionat de Consiliul Județean Suceava, are o valoare totală de aproape 14,9 milioane de lei și va aduce dotări esențiale care vor îmbunătăți semnificativ calitatea și precizia serviciilor medicale oferite sucevenilor. Echipamentele vor intra în dotarea laboratorului de biologie moleculară, a laboratorului de radiologie și imagistică medicală, precum și a cabinetelor de neurologie, cardiologie, obstetrică-ginecologie, genetică medicală și ortopedie pediatrică.

Printre dotările cele mai importante se numără:

  • un computer tomograf nou, care va permite diagnostic rapid și extrem de precis;
  • ecografe moderne de ultimă generație pentru specialitățile cardiologie, ginecologie și neurologie;
  • analizoare performante pentru microbiologie și genetică, capabile să identifice rapid infecțiile și să permită alegerea tratamentului optim;
  • un sistem inteligent de programare a pacienților, menit să reducă substanțial timpii de așteptare și aglomerația din ambulatoriu.

După semnarea contractelor, următoarea etapă va fi livrarea și punerea în funcțiune a echipamentelor, astfel încât noile dotări să devină operaționale cât mai curând.

Această investiție se înscrie într-un demers mai amplu de modernizare a infrastructurii medicale a Spitalului Clinic Județean de Urgență Suceava. În ultimul an și jumătate, unitatea a beneficiat de investiții totale de peste 10 milioane de euro, atrase prin proiecte cu finanțare europeană, care au vizat atât dotarea cu aparatură, cât și îmbunătățirea condițiilor de tratament pentru pacienți.

„Ducem la capăt una dintre cele mai importante investiții din ultimul an în cea mai mare unitate medicală din județ. Aceste echipamente înseamnă servicii medicale mai bune, mai precise și mai sigure pentru toți sucevenii”, a declarat președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan.


Intră acum și în grupul de