Intră acum și în grupul de
Un minor de doar 11 ani din municipiul reşedinţă de judeţ a fost lăsat marţi după amiază fără telefonul mobil de ultimă generaţie pe care îl avea la el de trei tineri necunoscuţi.
Potrivit Biroului de presă din cadrul IPJ Suceava, băiatul se întorcea de la şcoală către casă, iar în timp ce se deplasa pe strada Mărăşeşti către zona Areni, a fost acostat de trei tineri necunoscuţi care i-au cerut bani.
„În timp ce unul din tineri îl ţinea de vorbă, ceilalţi doi i-au sustras dintr-un buzunar al ghiozdanului telefonul mobil, fără ca victima să-şi dea seama. După aproape două minute, când minorul a vrut să ia o sumă de bani din buzunarul ghiozdanului, a constatat că fermoarul este deschis şi din interior îi lipseşte telefonul mobil, în valoare de 800 lei”, ne-a declarat insp. Ionuţ Epureanu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Suceava.
Cercetările sunt continuate acum de către poliţiştii Biroului investigaţii criminale Suceava sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „furt calificat”, în vederea identificării autorilor şi recuperarea prejudiciului.
Intră acum și în grupul de