Intră acum și în grupul de
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteorologică valabilă până pe 24 iunie, care anunță vreme călduroasă și disconfort termic ridicat în majoritatea regiunilor României, urmată de o atenționare Cod Galben de instabilitate atmosferică pentru zonele de munte și anumite regiuni din vestul și sud-vestul țării.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 22 iunie (ora 10:30) – 24 iunie (ora 21:00), vremea se va menține călduroasă în cea mai mare parte a țării.
Disconfortul termic va fi ridicat, în special în zonele de câmpie din vestul, nord-vestul și sudul României. Temperaturile maxime vor oscila între 24 și 34 de grade Celsius, cu valori mai scăzute în depresiuni și în zonele cu instabilitate atmosferică accentuată, iar cele mai ridicate valori fiind așteptate în nord-vestul și sudul țării.
ANM a emis și o atenționare Cod Galben valabilă luni, 23 iunie, în intervalul orar 12:00 – 21:00. Fenomenele vizate includ averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu rafale de 50-70 km/h, vijelii și căderi de grindină de mici și medii dimensiuni (1-3 cm) pe arii restrânse.
Zonele afectate de Codul Galben sunt: zona de munte, sudul Banatului, vestul și nordul Olteniei. În intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare, cantitățile de precipitații vor atinge local 15-25 l/mp și izolat 30-40 l/mp.
Intră acum și în grupul de





