Intră acum și în grupul de
Mii de credincioși din Bucovina și din întreaga țară s-au adunat joi, 2 iulie 2026, la Mănăstirea Putna pentru a-l pomeni pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, la 522 de ani de la trecerea sa în veșnicie.
Evenimentul a reunit autorități locale, primari, oameni de cultură și numeroși pelerini în costume populare.




Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a participat încă de dimineață la tradiționalul pelerinaj către mormântul Voievodului. „Încă de dimineață, puțin după ora 7:00, m-am alăturat tradiționalului pelerinaj către mormântul Voievodului, o coloană formată din sute de persoane, printre care zeci de primari, autorități și gospodari din vetrele folclorice ale județului, oameni de toate vârstele, majoritatea în costume populare”, a declarat Gheorghe Șoldan.
La intrarea în mănăstire, pelerinii au fost întâmpinați în sunete de bucium și clopote de părintele stareț Melchisedec Velnic. După închinarea la mormântul Sfântului Voievod, a avut loc Sfânta Liturghie arhierească.
„Ștefan cel Mare ne-a lăsat o moștenire uriașă, de care generații la rând au avut grijă. Iar generația noastră, precum și cele care vor urma, au datoria s-o ducă mai departe și s-o lase «urmașilor urmașilor noștri, în veacul vecilor!»”, a transmis președintele CJ Suceava.
Sărbătoarea de la Putna reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente religioase și culturale ale Bucovinei, marcând nu doar comemorarea Voievodului, ci și unitatea spirituală și identitatea românească din această zonă istorică.
Intră acum și în grupul de





