Audit de performanta la Directia de Drumuri si Poduri din CJ Suceava privind cheltuirea fondurilor pentru lucrarile la drumurile din judet

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat marţi că vor fi verificate lucrările executate la drumurile ce au fost modernizate cu fonduri europene pentru a nu exista suspiciuni privind folosirea banilor publici europeni. Şeful administraţiei judeţene a arătat că se face un audit de performanţă la Direcţia de Drumuri şi Poduri din CJ Suceava privind cheltuirea fondurilor pentru lucrările la drumurile din judeţ. „Ne interesează să fim asiguraţi că investiţiile s-au făcut în conformitate cu solicitările din caietele de sarcini. După audit vom cere şi expertize tehnice şi chiar prelevarea de probe din drumuri pentru a vedea dacă s-a respectat soluţia tehnică impusă la licitaţii. Dacă s-a greşit trebuie să ne asumăm asta public, iar cei care au greşit vor trebui să plătească inclusiv financiar. Sunt bani europeni în joc”, a spus preşedintele CJ Suceava.

Totodată, el a declarat că Strategia de dezvoltare a judeţului Suceava pe perioada 2013-2020 va fi reanalizată şi găsite soluţii de corectare a acesteia, în condiţiile în care a fost realizată fără o consultare şi de o firmă cu legături cu PDL. Strategia de dezvoltare economică şi socială a judeţului Suceava 2010-2020, proiect finanţat în cadrul Programului Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative, Axa prioritară 1, a fost adoptată în 2011 de CJ Suceava, când majoritatea aparţinea PDL.

Preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, a spus că această strategie a fost făcută de Gheorghe Flutur fără consultarea opoziţiei sau a societăţii civile. „Avem informaţii şi despre finanţarea care s-a dat firmei care a făcut-o şi e cu legături cu PDL”, a spus Nechifor. El a arătat că pe lângă corectarea acestei strategii va trebui să fie pregătit şi portofoliul de proiecte cu finanţare europeană pentru următorul exerciţiu bugetar european 2014-2020.

Totodată, Nechifor a anunţat că în Consiliul Judeţean va funcţiona o linie telefonică automată care va înregistra orice mesaj transmis de suceveni care vizează actele de corupţie, de nelegalitate, de presiuni politice.

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a mai declarat, marţi, împreună cu prefectul de Suceava, Florin Sinescu, a transmis tuturor primarilor din judeţ să facă o informare privind situaţia în care se află fiecare administraţie publică locală în parte. El a arătat că după ce a primit o parte din informări a constatat că arieratele sunt mari, că există foarte multe proiecte de dezvoltare a infrastructurii blocate şi a precizat că până în 5 iulie va fi finalizată analiza generală urmând ca apoi să fie găsite soluţiile pentru intrarea în normalitate, inclusiv cu sprijinul Guvernului, iar economia judeţului să fie deblocată.