Acasă Actualitate Incendiu devastator la o hală de animale în Drăgușeni: au pierit o...

Incendiu devastator la o hală de animale în Drăgușeni: au pierit o mie de găini, dar și oi și porci


Intră acum și în grupul de

Un incendiu violent a distrus, în dimineața zilei de miercuri, 15 iulie 2026, o hală destinată adăpostirii animalelor din localitatea Drăgușeni.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, locotenent colonel Alin Găleată, pompierii au intervenit rapid,  însă întârzierea anunțării evenimentului a favorizat propagarea flăcărilor.

Potrivit ISU Suceava, apelul la 112 a fost înregistrat la ora 05:30. La fața locului s-au deplasat pompierii militari de la subunitățile Fălticeni și Dolhasca, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență din Drăgușeni și Cornu Luncii. Echipajele au acționat cu șase autospeciale de stingere.

La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat pe o suprafață de aproximativ 1.000 de metri pătrați, existând pericol de propagare la o hală învecinată și la un microbuz parcat în apropiere. Au ars acoperișul construcției (realizat din azbociment), bunurile din interior – inclusiv utilaje pentru hrănirea păsărilor –, circa 3 tone de furaje, iar microbuzul a suferit degradări la nivelul caroseriei.

Din nefericire, în incendiu au pierit 1.000 de păsări (găini), 4 porci și 4 oi. Pompierii au reușit însă să salveze hala învecinată și microbuzul, limitând pagubele. Incendiul a fost lichidat în jurul orei 08:10.

Cauza probabilă, conform primelor evaluări, a fost un scurtcircuit electric, generat de un conductor defect.

Evenimentul tragic reamintește importanța respectării măsurilor de prevenire a incendiilor, mai ales în zonele cu activități agricole și zootehnice. Pompierii militari suceveni recomandă cetățenilor:

  • Verificarea periodică a instalației electrice de către personal autorizat;
  • Înlocuirea la timp a cordoanelor de legătură uzate ale echipamentelor electrice;
  • Evitarea suprasolicitării prizelor și a utilizării instalațiilor electrice improvizate.

Intră acum și în grupul de