Intră acum și în grupul de
În cursul zilei de miercuri, în jurul orei 15:30, Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată cu privire la un accident rutier produs pe strada Cuza Vodă, între un autoturism și o motocicletă.
Din primele verificări a rezultat că un tânăr de 20 de ani din localitatea Plopeni, orașul Salcea, conducea autoturismul pe direcția Salcea – cartier Burdujeni. În momentul în care a efectuat un viraj la stânga fără a se asigura suficient, a intrat în impact cu motocicleta condusă de un tânăr de 23 de ani din municipiul Suceava, care se deplasa pe aceeași direcție și se afla în depășirea mai multor vehicule.
În urma impactului, motociclistul a suferit vătămări corporale grave și a fost transportat la UPU Suceava. Din păcate, în jurul orei 21:30, Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava a informat IPJ Suceava cu privire la decesul victimei.
Motociclistul nu a putut fi testat la fața locului cu aparatul etilotest, însă i-au fost recoltate probe biologice de sânge. Șoferul autoturismului a fost testat, rezultatul fiind negativ.
Verificările efectuate de polițiști au arătat că motociclistul nu deținea permis de conducere corespunzător categoriei, iar motocicleta era neînmatriculată și avea montat un număr de înmatriculare fals.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat sau cu număr fals. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.
Intră acum și în grupul de







