Suceava, un nou punct pe harta centrelor de informare europeana


Intră acum și în grupul de

Comunicat de presă

Începând cu luna ianuarie 2013, în municipiul Suceava funcţionează un Centru de informare al Uniunii Europene. În cadrul competiţiei de proiecte organizate anul trecut, Reprezentanţa Comisiei Europene la Bucureşti a selectat structurile gazdă pentru centrele EUROPE DIRECT care vor funcţiona în perioada 2013-2017. Pentru prima dată a fost selectat şi municipiul Suceava, iar structura gazdă este Asociaţia ”Grupul Ecologic de Colaborare – GEC Bucovina”.

Numele oficial al centrului este Centrul de Informare EUROPE DIRECT – „Bucovina” Suceava, iar sediul său este  în Suceava, str. Nicolae Bălcescu, nr. 1, parter.  Noul Centru EUROPE DIRECT se defineşte ca un punct de contact local pentru toate instituțiile Uniunii Europene, completând și susţinând activitatea Reprezentanței Comisiei Europene și a Birourilor de Informare ale Parlamentului European la nivel local și regional.

centrul de informare Bucovina

Prin cooperarea cu alți parteneri de informare activi, Centrul de informare sporeşte capacitatea de comunicare a Uniunii Europene, datorită bunei coordonări şi contactelor permanente cu celelalte rețele de informare și asistență ale Uniunii Europene, în diferite domenii specifice.

Misiunea Centrului este de a oferi informații, consiliere, asistență și răspunsuri la întrebări privind Uniunea Europeană, drepturile cetățenilor în general, şi ale tinerilor, libera circulaţie  a persoanelor şi mărfurilor, legislația europeană şi naţională, politicile publice, programele și oportunitățile de finanțare, prioritățile Uniunii Europene (între care, strategia de creștere economică „Europa 2020”). De asemenea, misiunea Centrului de informare este de a promova cetățenia participativă şi stimularea dezbaterii publice, prin intermediul instrumentelor specifice de comunicare (site internet, mijloace de comunicare sociale, publicații, comunicate de presă  etc.) și prin interacțiunea cu cei interesaţi, multiplicatori și presă la nivel local și regional. Misiunea Centrului se realizează prin organizarea de evenimente, publicaţii electronice, comunicarea cu reţelele specializate şi cu media, contactul direct cu cei interesaţi, la sediul acestuia.

Centrul de Informare EUROPE DIRECT – „Bucovina” Suceava este un proiect finanţat de Comisia Europeană.


Intră acum și în grupul de