Intră acum și în grupul de
Un tânăr din judeţul Timiş, dat în urmărire generală, a fost descoperit de poliţiştii suceveni ascunzându-se pe raza localităţii Putna, judeţul Suceava.
Potrivit datelor puse la dispoziţie de Biroul de presă din cadrul IPJ Suceava, tânărul de 29 de ani, din comuna Ghiroda, a fost condamnat de Judecătoria Timişoara la începutul lunii martie, la patru ani de închisore, după ce a fost prins în traficul rutier la volanul unui autoturism neînmatriculat, fără a deţine permis de conducere şi cu o alcoolemie peste limita legală.
În plus, tânărul timişean a fost şi autorul unui accident de circulaţie după care a fugit de la locul faptei. Conform surselor citate, tânărul a fost identificat într-un imobil din comuna Putna, ce a aparţinut bunicii sale, dar în care nu mai locuia nimeni, fiind introdus în arestul IPJ Suceava.
Intră acum și în grupul de