8,5 milioane de lei, anual, pentru incalzirea cladirilor administrate de CJ Suceava (VIDEO)

Consiliul Judeţean Suceava a dezbătut, miercuri, un proiect de hotărâre privind reducerea cheltuielilor de încălzire pentru cele 36 de clădiri administrate de CJ, care în prezent se ridică, anual, la 8,5 milioane de lei. În cadrul dezbaterilor, mai mulţi consilieri judeţeni PDL au sesizat că studiul de oportunitate comandat de CJ Suceava pentru a stabili modul în care se poate reduce consumul de combustibili pentru diminuarea facturilor la încălzire în clădirile administrate de CJ evidenţiază că preţul gazelor naturale va creşte în perioada 2013-2014 de 2,6 ori, iar cel al combustibilului lichid uşor (CLU), de 1,5 ori.

Aleşii PDL au apreciat că este exagerată evaluarea consultantului în ceea ce priveşte creşterea preţului gazelor naturale şi CLU şi au cerut reprezentantului firmei care a elaborat studiul să ofere explicaţii. Reprezenantul firmei respective, Tiberiu Maierean, a explicat că în prezent, gazul natural în România este de 0,2 euro/mc normal, în timp ce media în UE este de 0,6 euro/mc normal, iar estimarea făcută are în vedere liberalizarea preţurilor gazelor naturale în România.

La rândul său, preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, a spus că în acest studiu a fost luat în calcul cel mai rău scenariu posibil privind creşterea preţurilor combustibililor şi şi-a exprimat speranţa că Guvernul va face tot posibilul ca preţul final al gazelor naturale pentru consumatorii casnici să fie limitat. El a explicat că pentru reducerea la jumătate a costurilor cu încălzirea a clădirilor administrate de CJ Suceava ar trebui făcute investiţii de aproximativ şapte milioane de euro, care vor fi recuperate în şapte-opt ani. „Nu avem acum fonduri pentru întreaga investiţie, dar vom face o abordare de proiect-pilot. Ne vom focaliza pe câteva investiţii”, a spus Nechifor.

El a explicat că în acest an ar urma să fie modernizate sisteme de încălzire folosind drept combustibili deşeuri de lemn, peleţi şi tocătură de material lemnos, la centrul social din Sasca, iar anul viitor, va fi introdusă o centrală electrică pentru încălzirea unei alte clădiri. „De la studiu la practică e diferenţă mare”, a spus Nechifor, care a arătat că în funcţie de aceste proiecte pilot se va stabili care va fi soluţia definitivă pentru asigurarea încălzirii acestor clădiri, în condiţiile în care, în prezent, încălzirea se face cu gaz natural, CLU sau de la sistemul de încălzire centralizat.