S-au incheiat inscrierile pentru sesiunea de vara la USV. Vezi cati absolventi de liceu au optat pentru facultatile sucevene

Prima sesiune de înscrieri la facultăţile Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava s-a încheiat marţi, urmând ca pentru anumite programe candidaţii să participe la probele eliminatorii de aptitudini vocaţionale și/sau să se înmatriculeze în funcţie de opţiuni şi rezultate, conform calendarului admiterii din acest an. Potrivit unui comunicat de presă remis de  prof.univ.dr. Ştefan Purici, prorector pentru imaginea universităţii, candidaţii din această sesiune sunt absolvenţi ai liceelor din judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ, Bacău, păstrându-se şi anul acesta arealul specific pentru universitatea suceveană.

studenti USV

„Interesul pentru programele de licență organizate în cadrul celor nouă facultăți ale USV se menține constant, deşi problemele cu care se confruntă populația din Regiunea Nord-Est a țării nu sunt favorabile unei dezvoltări armonioase a tinerilor (familii cu părinţi plecaţi în străinătate, venituri mici, criza economică şi socială și alte fenomene cu efecte deosebit de grave).

Comparând datele înscrierilor la învățământul cu frecvență cu cele din anul universitar trecut (2034 de candidați în acest an față de 1895 în sesiunea din vara anului 2012), constatăm cu satisfacție o ușoară creştere (peste 7%) a numărului de candidaţi înscrişi. La cei 2034 de absolvenți se adaugă 5 tineri care și-au depus dosare de admitere pentru locurile destinate candidaților de etnie rromă, precum și 34 de etnici români din afara granițelor țării care au obținut diploma de bacalaureat în România. Pentru cele nouă programe de învățământ la distanță s-au înscris 312 candidați. Dorim să subliniem că aceste rezultate arată gradul de încredere pe care tinerii absolvenţi îl au în potenţialul USV de a satisface nevoile lor de dezvoltare academică şi profesională, universitatea suceveană fiind o opţiune importantă în preferinţele absolvenţilor de liceu”, arată Purici în comunicatul de presă.

Prorectorul pentru imaginea universităţii mai precizează că pe parcursul anului universitar actual USV a derulat campanii de promovare a ofertei educaţionale în liceele din zona de Nord-Est a ţării, precum şi în liceele din Republica Moldova. Aceste campanii de informare – promovare s-au desfăşurat cu implicarea studenţilor care trăiesc experienţa de formare profesională în cadrul ofertant creat de USV.

„Universitatea <<Ştefan cel Mare>> din Suceava mulţumeşte tuturor absolvenţilor de liceu (şi familiilor acestora) pentru încrederea acordată şi îi aşteaptă la înmatriculare până miercuri, 31 iulie, pentru a deveni studenţi USV. Toate locurile vor fi distribuite (în ordinea mediilor de admitere) celor înmatriculaţi. Trebuie menţionat faptul că înmatricularea este obligatorie, candidaţii neînmatriculaţi îşi vor pierde statutul de beneficiar al unui loc cu sau fără taxă obţinut în urma etapei de înscrieri. Locurile rămase libere în urma neînmatriculărilor vor fi propuse pentru concursul de admitere din sesiunea din toamnă”, explică  Ştefan Purici în comunicatul de presă.

În anul academic  2013 – 2014 Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava vine în întâmpinarea nevoilor de formare şi perfecţionare profesională cu o ofertă educaţională diversă care acoperă 45 programe de studii de licenţă, oferind absolvenţilor peste 1100 locuri bugetate şi peste 2000 locuri cu taxă, pentru şase domenii de cunoaştere: ştiinţe inginereşti, ştiinţe naturale, ştiinţe economice şi administrative, ştiinţe umaniste, ştiinţe sociale şi sănătate.

În  perioada 5 – 12 septembrie 2013, USV va organiza etapa a doua de înscrieri.