Vezi cand vor fi reluate lucrarile la soseaua de centura a Sucevei si la drumul Suceava-Botosani


Intră acum și în grupul de

La şoseaua de centură a municipiului Suceava ordinul de începere a lucrărilor va fi emis săptămâna viitoare, a declarat, joi preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, precizând că această investiţie va fi finalizată pe tronsoane, primul tronson care va fi dat în folosinţă fiind cel ce face legătura între DN 2 din localitatea Pătrăuţi cu DN 17 în localitatea Şcheia. Lucrările la şoseaua de centură a municipiului Suceava au început în 2008 şi ar fi trebuit să se finalizeze în 12 iulie 2012.

centura7

În ce priveşte lucrările la DN 29, Suceava-Botoşani, şeful administraţiei judeţene a arătat că acestea urmează să fie reluate din 15 martie, fiind deja emis ordinul de începere a lucrărilor. Modernizarea DN 29 a început în luna octombrie a anului trecut prin pregătirea lărgirii drumului, iar valoarea totală a investiţiei este de 157, 6 milioane de lei şi este  asigurată din bugetul de stat prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale.

În ceea ce priveşte modernizarea tronsonului Iacobeni-Borşa de pe DN 18, care trebuia dat în folosinţă în 2013, dar unde s-au efectuat doar 5 la sută din lucrări, Nechifor a spus că firma constructoare rămâne aceeaşi, Shapir Structures din Israel. El a arătat că în următoarele două luni, în funcţie de cum avansează lucrările, se va stabili dacă se va continua contractul cu această firmă.

Nechifor şi-a exprimat încrederea că firma are fonduri proprii pentru a continua lucrările arătând că în cadrul acestui proiect lucrările se decontează şi nu se achită în avans de beneficiar.

 Preşedintele CJ Suceava declara la sfârşitul anului trecut că va propune conducerii CNANDR rezilierea contractului cu firma Shapir Structures din Israel care execută lucrările de modernizare a DN 18, în judeţul Suceava, arătând că aceasta a executat doar 5 la sută din lucrări.

 Nechifor a declarat, ulterior, că o decizie în ceea ce priveşte continuarea lucrărilor cu firma israeliană poate fi luată în calcul după această iarnă.

 Lucrările de modernizare la tronsonul Iacobeni-Moisei, de 89 de kilometri, au început în data de 1 septembrie 2011, iar acestea aveau ca termen de finalizare data de 31 august 2013. Contractul cu Shapir Structures este în valoare de 81 de milioane de euro, finanţarea fiind asigurată prin BEI.


Intră acum și în grupul de