Prefectul Sucevei participa la Comisia mixta guvernamentala romano-germana de la Berlin

Prefectul judeţului Suceava, Florin Sinescu, va participa, miercuri şi joi, ca membru al delegaţiei române, la cea de-a XVII-a sesiune a Comisiei mixte guvernamentale româno – germane pentru probleme ale etnicilor germani din România care se desfăşoară la Berlin.

florin sinescu3

Potrivit unui comunicat al Prefecturii Suceava, delegaţia română este condusă de George Ciamba, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, iar delegaţia germană de Hartmut Koschyk, Însărcinat al Guvernului Federal pentru Germanii Repatriaţi şi Minorităţi Naţionale, membru al Parlamentului Federal. „În cadrul Comisiei mixte va fi analizat sprijinul acordat minorităţii germane din România şi vor fi discutate şi convenite proiectele care se vor desfăşura în continuare. Pe data de 3 aprilie 2014 va fi semnat Protocolul celei de-a XVII-a sesiuni a Comisiei mixte guvernamentale româno–germane pentru probleme ale etnicilor germani din România”, se mai arată în comunicat.

Totodată, sursa citată precizează că vor fi prezentate rapoartele întocmite de instituţiile prefectului din judeţele Sibiu, Suceava, Satu Mare, Timiş şi Braşov care evidenţiază efectele pozitive ale ajutoarelor oferite de partea germană şi română acestor regiuni, promovarea diversităţii etnoculturale şi lingvistice, cultivarea valorilor comune şi a dialogului intercultural.

Potrivit Prefecturii Suceava, investiţiile în economia suceveană  se regăsesc în 69 firme cu capital german, fiind pe al doilea loc în ceea priveşte numărul investitorilor străini, având ca principale domenii de activitate  comerţ,  industrie prelucrătoare , construcţii, transporturi şi servicii.

 În ceea ce priveşte participarea la capitalul firmelor străine din judeţul Suceava, investitorii din Germania se situează  pe locul  7, cu un aport total la capitalul societăţilor comerciale înmatriculate de  13,3 milioane de lei. „Instituţia Prefectului – judeţul Suceava îşi  reconfirmă disponibilitatea de a susţine programele minorităţilor naţionale şi încurajează accesul la fonduri de dezvoltare comunitare pentru realizarea unei dezvoltări durabile în zone tradiţionale şi pentru  promovarea diversităţii culturale. Minoritatea germană din judeţul Suceava reprezintă un exemplu de spirit civic, comunitar şi de dezvoltare economică şi aduce plus valoare  întregii comunităţi sucevene”, a precizat Florin Sinescu prefectul judeţului Suceava.

loading...