”Vom fi iarăși ce am fost, și mai mult decât atât…”! (Dacă nu noi, atunci cine..?)




Gavril Mîrza a renunțat în urmă cu câțiva ani la politică. Cel puțin declarativ. În fața a peste 1000 de oameni, la Poiana Stampei, liderul de facto al PSD (pentru că de jure era Cătălin Nechifor) a spus că îi ajunge și că vrea să se retragă după ce termină mandatul de deputat.

Dl Mîrza a fost aplaudat la scenă deschisă și părea că a încheiat rolul său pe scena PSD Suceava.

La acea vreme părea imposibilă ”decăderea” echipei lupilor tineri avându-i ca lideri pe președintele Consiliului Județean și al PSD Suceava, Cătălin Nechifor și senatorul de Fălticeni, Ovidiu Donțu.

Viața însă bate scenariile și se dovedește extrem de ironică la adresa PSD Suceava.

La doi ani după retragerea lui Gavril Mîrza, lucrurile stau în felul următor:

  1. Cătălin Nechifor nu mai este președinte al Consiliului Județean Suceava.
  2. Cătălin Nechifor a reușit performanța de a prinde locul 3 pe lista de deputați ai PSD Suceava, după ”arhinecunoscuta” Maricela Cobuz.
  3. Ovidiu Donțu nu mai este senator. Ovidiu Donțu nu mai este nici președintele organizației municipale Suceava a PSD.
  4. Din echipa lui Ovidiu Donțu din Consiliul Local Suceava dacă mai sunt două persoane în partid. Restul fie au fost dați afară din motiv de non-combat pentru campania de la alegerile parlamentare fie au înțeles mesajul și au demisionat (vezi cazul consilierului local Cornel Grosar).

  5. ”Lupii tineri” din PSD înseamnă acum doar Dan Ioan Cușnir care, spre surprinderea generală, a câștigat alegerile generale la nivelul municipiului Suceava pentru PSD.
  6. Dan Cușnir (alias BOBY) a refuzat (spun surse demne de încredere din PSD), funcția de prefect al județului.
  7. Boby Cusnir vrea ceea ce Ovidu Donțu nu a putut nici pentru sine și nici pentru Alexandru Băișanu – să câștige Primăria Suceava, în 2020. Ceea ce ar însemna ca după 20 de ani, PSD să aibă primar de Suceava.

Dar să revenim la dl Mîrza. Domnia sa nu s-a retras din politică, pe bune. A făcut-o doar așa de ochii lupilor tineri. Ca să nu mai fie o țintă.

Dovada: la finele săptămânii trecute PSD (adică dl Ioan Stan) l-a cooptat în echipa de conducere la nivel județean.

Prea multe explicații nu am primit și nici nu știu dacă mai contează. ”Achiziția” celor de la PSD nu știu la ce capitol să o încadrez: reformă, revoluție, întoarcere la origini.(!?!).. Îmi este greu să o cataloghez.

Tot mai multă lume vede în mișcarea aceasta o posibilă viitoare nominalizare a dlui Mîrza la funcția de prefect al județului.

 Eu personal nu cred asta. Din punctul meu de vedere, cred că viitorul prefect al județului va fi Vasile Mocanu, actualul lider de grup al consilierilor PSD din cadrul CL Suceava.

NU că nu ar fi interesant de urmărit cum ”titanii” politicii sucevene, Gavril Mîrza (posibil prefect) și Gheorghe Flutur (președinte în funcție al CJ Suceava) pun umărul pentru modernizarea Bucovinei și repunerea județului Suceava pe harta dezvoltării economice a României.

 

Mihai  CHIRA

loading...