CONTRA GIGI !!

Câteva zeci de şefi mai mari sau mai mici ai insituţiilor deconcentrate din judeţul Suceava, adică ce ţin direct de ministere şi implicit, teoretic, în subordinea reprezentantului primului ministru în teritoriu care este prefectul Sorin Popescu, au răspuns prezent la acţiunea pe care şeful total al judeţului, Gheorghe Flutur a realizat-o vineri în judeţ.

A fost vorba despre Pelerin in Bucovina – etapa pe deconcentrate. Mai exact, îmbrăcaţi cât se poate de lejer, doamnele şi domnii care spun destul de repede şi cu intonaţie corespunzătoare „DA, să trăiţi domnule preşedinte” şi care au ocupat deja fotoliile de directori ai Direcţiilor şi Inspectoratelor care s-au inventat până acum au plecat în urma lui Gheorghe Flutur spre Mănăstirea Humorului via Poiana Micului (unde au dat niste puiet de păstrav în apă) ca să ajungă în final după o plimbare de câteva ceasuri prin pădure, la Mănăstirea Suceviţa.

Personal nu am mai văzut de foarte multă vreme atâta stânjeneală, ca să nu spun altceva, adunată într-un singur autocar. Oricum dacă va fi vreodată realizat vreun top al momentelor penibile din guvernarea Flutur am să votez ziua de vineri 12 august 2011 pe primul loc.

Ziua a început cât se poate de prost pentru Gheorghe Flutur care, trebuia sa dea startul acţiunii de la Centrul pelerinilor de la Gura Humorului. Frumoşi adunaţi în faţa centrului şi încă mirosind a deodorant, spuma directorilor din judeţul acesta, în frunte cu liderul maxim au aşteptat ca cineva să se îndure să le deschidă uşa. Şi era ora 11.

Însă se pare că primarul urbei, liberalul Marius Ursaciuc, care răspunde de acest centru, nu prea a avut chef de asemenea promenade, motiv pentru care a deschis centrul la câteva minute după plecarea grupului de pelerini din deconcentrate.

Şi toate astea se întâmplau în oraşul unde locuieşte Gheorghe Flutur, la câteva sute de metri de casa sa.
Interesant.

Un al doilea capitol iarăşi …penibil a fost Mănăstirea Humorului. Ajunşi aici cu autocarul, pelerinii de deconcentrate l-au urmat îndeaproape pe Gheorghe Flutur în Biserica Mănăstirii.

A făcut cruce Gheorghe Flutur, au făcut cruce şi ei (ele).
A bătut Flutur o mătanie, repede şi ei câte trei.
A pus Gheorghe Flutur o lumânare, au sărit şi ei cu smocul de lumânări.

Totul într-o prea-frumoasă îmbulzeală generală. După care au fugit repede la autocar.

Numai că şeful judeţului le mai pregătise o supriză. A vorbit cu un preot ca să le citească pelerinilor o rugăciune şi să binecuvânteze acţiunea. Şi uite aşa, bieţii directori au fost daţi jos din autocar şi adunaţi în curtea Mănăstirii pentru a doua oara într-o singură oră. (Din punctul meu de vedere nu e rău pentru că mulţi dintre ei par a nu fi călcat prea des în utima vreme prin asemenea locuri decât în calitate de nasi de cununie).

Au stat cuminţi directorii, au ascultat cu pioşenie ce a avut de spus preotul după care s-au închinat petru ultima ultima oară şi fuga la autocar.

Pentru cei care au ratat momentul am pus in filmul de aici ca în caz că sunt intrebati să poată spune ce şi cum a fost.

Tot momentul de vineri a fost unul special şi m-a făcut să mă gândesc la predecesorul lui Gheorghe Flutur, mult hulitul de către acesta, Gavril Mîrza.
Păăăiiii … Gavril Mîrza pe lîngă Gheorghe Flutur pare un umil începător în ale aronganţelor de acest gen. Şi asta pentru că în mandatul trecut exista şi un Ioan Cuşnir şi mai exista, în opoziţie cruntă pe vremea aceea, un Gheorghe Flutur. Îmi place să spun că adevăratul Gheorghe Flutur.

Acum nu mai este decat Gigi Flutur (cum îl alinta Adriean Videanu) şi atât. Şi din când în când câte un CONTRA GIGI, ca Marius Ursaciuc.

MIHAI CHIRA