PDL Suceava se goleste de liberali. Cine va fi viitorul presedinte al democrat-liberalilor suceveni?

Deputatul PDL de Suceava, secretar al Camerei Deputatilor în mandatul trecut, Dumitru Pardau a plecat de langa Gheorghe Flutur si a anunțat joi, 5 iulie, că revine în PNL.

Dumitru Pardău este poate printre puținii oameni politici care nu pot fi considerați oportuniști și printre puținii care au crezut în proiectul politic a lui Gheorghe Flutur, atunci când acesta era liberal pur-sânge și nu avea apetență pentru socialismul reprezentat de PD.

Pardău a fost printre puținii care au rămas cu Flutur atunci când acesta a plecat din PNL, a inventat Platforma Liberală, apoi PLD și apoi s-au ”vârsat” la propriu, în PD formând PD-L.

Dumitru Pardău a fost acela care, la lansarea oficială a candidaturii lui Gheorghe Flutur la președinția CJ Suceava și a echipei sale de candidați la primăriile din județul Suceava, i-a ”paralizat” pe cei prezenti cu un discurs in care făcea apel la calm, la unitate și cerea să nu fie deschise încă sticlele de șampanie pentru că lupta este de abia la început și foarte dură.

Toți l-au taxat la acea vreme pe Pardău, mai ales că PDL încă era la guvernare.

Dumitru Pardău a câștigat detașat colegiul său de parlamentar, iar la alegerile locale din 2012 a obținut un scor foarte bun.

Privită din toate punctele de vedere, plecarea sa la PNL este o mare pierdere pentru Gheorghe Flutur. Cum la fel de mare este plecarea lui Petru Carcalete (omul cu care a construit PNL pe zona Radauti) și de asemenea, pierderea omului sau de bază de la Fălticeni-fostul primar Vasile Tofan.

Statistic vorbind, Gheorghe Flutur este acum la mâna vechilor membri ai PD Suceava.

Membri care, spun surse demne de încredere din PDL Suceava ar vrea ca organizația județeană să aibă un alt președinte, atâta vreme cât Flutur este secretar general al PDL si are treabă multă în toate organizațiile din țară.

Motiv pentru care ”cărțile” au fost făcute pentru adjunctul său la nivel de capitală, deputatul de Suceava, Ioan Bălan, care se pregătește pentru a deveni liderul județean al PDL Suceava.

MIHAI CHIRA

P.S.: multi se vor intreba ce va face senatorul Orest Onofrei. După cum il stiu eu, Orest Onofrei nu e incă doritor al funcției de președinte al PDL Suceava. Poate a celei de prim-vicepresedinte. Insă si asta, în anumite condiții.