Sacul de voturi strans de Gheorghe Flutur, ros la colturi de ”sobolanii rosii”!

In campania electorală pentru alegerile locale din acest an, Gheorghe Flutur a ”mers închis” la modul că, sfetnicii săi de campanie i-au indus ideea că are ”un sac de voturi” pe care trebuie să îl lege bine la gât ca să nu piardă vreunul. Rezultatele s-au văzut la urne.

Numai că Gheorghe Flutur, deşi era cu ochii pe gura sacului să nu iasă nici un vot, nu a fost atent la peticele sacului, care între timp fuseseră roase atent şi asiduu de ”şobolanii roşii” pe care cu 4 ani înainte îi alungase din Consiliul Judeţean Suceava. Pe la aceste petice, s-au scurs cu nemiluita zeci de mii de voturi.

Gheorghe Flutur se pregăteste acum, să culeagă din nou voturi de la electoratul sucevean şi să îşi umple sacul, în Colegiul uninominal 2, Suceava, cel mai mare din judeţ, și care care cuprinde municipiul resedinţa de judeţ şi 3 colegii de deputat.

De data asta, poate că Gheorghe Flutur va fi suficient de înţelept să își ia un sac nou, care să aibă protecţie la rozătoare, de oricare culoare politică ar fi ele și să înceapă să culeagă, vot cu vot.

Pentru că ceea ce un om politic de anvergura dlui Flutur a greșit în campania de la locale a fost că niciodată nu ai voturile asigurate. De fiecare dată, la fiecare campanie electorală, se începe lupta de la 0 (zero) voturi. Asta dacă Gheorghe Flutur dorește cu adevărat sa revină în politica mare.

Interesant va fi si modul cum Gheorghe Flutur va ajunge senator, căci, pentru a fi sigur de fotoliul său trebuie ca în celelalte 3 colegii, USL să câștige cu 50 % plus 1 din voturi. Și nu văd cum va ajuta fostul preşedinte al CJ, USL-ul ca să facă asta.

MIHAI CHIRA

PS: cel mai interesant ar fi de ştiut care sunt calculele făcute de senatorii Gavril Mîrza (PSD) şi Orest Onofrei (PDL) care acum 4 ani, au decis cine vor fi parlamentarii Sucevei în perioada 2008/2012. Acum, cei doi se bat cap în cap, în Colegiul nr. 3, pentru un fotoliu de deputat. Ce o fi atât de atractiv să fii neapărat deputat de Cacica-Cajvana?