Târg de antichități și activități pentru copii, în weekend, la Iulius Mall Suceava


Intră acum și în grupul de

Iulius Mall Suceava a pregătit o ofertă bogată de evenimente pentru acest sfârșit de săptămână, au anunțat reprezentanții centrului comercial într-un comunicat de presă.

targ de antichitati

Potrivit sursei citate, de vineri până duminică, parterul Iulius Mall Suceava se va transforma într-un spațiu de expoziție a unor obiecte cu patina timpului, iar sâmbătă cei mici își vor pune în valoare îndemânarea și imaginația, dar se vor distra și în compania clovnului Bobo.

„Târgul de Artă și Antichități reunește numeroși colecționari, dornici să prezinte „comorile” pe care le-au strâns din toate colțurile lumii. Piese de mic mobilier, bijuterii, filatelie, numismatică, porțelanuri, cărți, ceasuri, tablouri, accesorii, decoraţiuni şi multe altele se numără printre articolele ancorate în trecut, pe care clienții Iulius Mall le vor putea admira și achiziționa. Târgul de Artă și Antichități este organizat în parteneriat cu Bucovinart.

Sâmbătă este o zi dedicată distracției pentru copii. Cei mici sunt așteptați de la ora 14.00, în zona Kidsland, la atelierul de creație. Alături de specialiștii Creativ & Deco, năzdrăvanii vor realiza globuri decorative cu elemente tematice specifice primăverii, punându-și în valoare îndemânarea și imaginația. De la ora 16.00, buna-dispoziție se mută la petrecerea clovnului Bobo. Invitați sunt toți ștrengarii care vor să se amuze participând la jocurile, concursurile și farsele pregătite de îndrăgitul personaj”, se arată în documentul citat.

De asemenea, sâmbătă, de la ora 17.00, copiii și părinții sunt invitați în librăria Cărturești, acolo unde se va desfășura o lansare de carte pentru preferințele celor mici. Cartea „Poezii – Jucării, desene pentru copii” este semnată de Luminiţa Tonolla și include tot ceea ce îi atrage pe micuți.

 „Duminică, de la ora 12.00, în parcarea Iulius Mall, Jandarmeria Suceava va prezenta o serie de manifestări aniversare. Publicul va avea ocazia să admire o expoziţie de tehnică auto şi de armament şi să asiste la demonstrații de intervenţie. Un moment spectaculos de dresaj va fi oferit de câinii special antrenați, care vor parcurge pista cu obstacole şi vor prinde „hoţi”. Evenimentul este organizat pentru a sărbători Ziua Jandarmeriei, care se celebrează în fiecare an, pe 3 aprilie”, au menționat reprezentanții Iulius Mall Suceava.

 


Intră acum și în grupul de