Turneul B+ la tenis de masă va fi organizat la Suceava de Ama Tur România şi Asociaţia”Ştefan cel Mare” Suceava


Intră acum și în grupul de

Turneul B+ la tenis de masă va fi organizat, în data de 8 aprilie 2017, la Suceava de Ama Tur România în colaborare cu Asociaţia Sportiv㔪tefan cel Mare” Suceava.

Potrivit profesorului de educaţie fizică Adrian Cojocaru, de la Colegiul Naţional “Ştefan cel Mare” Suceava, acest turneu este dedicat Zilei Internaţionale a Tenisului de Masă, marcată, anual, în data de 6 aprilie.

El a spus că Turneul B+ se desfăşoară pentru următoarele categorii: copii din clasele I-IV şi V-VIII, amatori şi open, competiţia urmând să fie găzduită în sala de sport a Colegiului Naţional”Ştefan cel Mare” Suceava, iar taxa de participare este de 20 de lei pentru adulţi şi de 10 lei pentru copii cu vârste de până la 14 ani.

Profesorul sucevean a mai spus că în deschiderea competiţiei va fi organizată o tombolă, iar câştigătorii vor primi câte un tricou din partea Ama Tur România, inscripţionat cu sigla evenimentului.

Înscrierea sau retragerea participanţilor se realizează telefonic sau pe forum, ultima retragere fiind prevăzută pentru data de 6 aprilie, ora 21,00.

(Liliana Bujdei)


Intră acum și în grupul de