MTB Dragomirna powered by ASSIST devine un concurs mountain-bike de referință: Peste 500 de participanți din toată țara la ediția din acest an. Premiile acordate au fost în valoare de peste 15.000 de lei

MTB Dragomirna powered by ASSIST devine, după ediția din acest an desfășurată sâmbătă, 9 iunie, un concurs mountain-bike de referință în țară, fapt dovedit că față de anul trecut prezența a fost dublată, fiind înregistrați peste 500 de bicicliști în concurs din aproape toate zonele țării.

Cross-ul de biciclete Dragomirna a fost unul foarte bine organizat, a declarat unul dintre participanți, precizând că această competiție națională a atras cicliști din Satu Mare, Cluj sau București, ceea ce i se pare incredibil.

Potrivit organizatorilor, participarea a fost record, cu peste 500 de bicicliști veniți din multe orașe ale țării, cum ar fi București, Roman, Iași, Bacău, Moinești, Piatra Neamț, prezența fiind dublă față de anul trecut.

„Evenimentul capătă o amploare tot mai mare și este din ce în ce mai atractiv pentru pasionații de aventuri pe două roți”, susțin organizatorii.

De menționat este că la această competiție concurenţii care au ocupat un loc pe podium au fost răsplătiţi cu premii în valoare de peste 15.000 lei, demne de orice competiţie naţională.

Primele locuri de pe podium au fost ocupate atât de suceveni, cât și de participanți veniți din Roman, Bacău și alte orașe ale țării.

Susținătorii care au așteptat la linia de start au avut parte de activități inedite, mai ales că la linia de start a fost amenajată o zonă cu biciclete de spinning, unde cei mai curajoși au experimentat mersul pe o bicicletă statică și au fost răsplătiți cu premii din partea ASSIST Software.

De subliniat este că și în acest an, ASSIST Software, sponsorul principal al evenimentului, a adus în fața participanților o aplicaţie special dezvoltată pentru această competiţie, respectiv ASSISTed MTB, prin intermediul căreia spectatorii și-au putut urmări în timp real,pe un ecran de mari dimensiuni, prietenii înscriși în concurs.

Această idee este inovativă și nu s-a mai aplicat așa ceva la nici o competiţie Mountain Bike din ţară, iar de la an la an aceasta este actualizată și îmbunătățită pentru a oferi informații cu o acuratețe tot mai mare pentru cei care o utilizează.

De altfel, ASSIST Software a fost reprezentată și în competiție de peste 35de bicicliști ai clubul de ciclism ASSIST Biking Club, unul dintre cele mai numeroase din Suceava.

De menționat este că traseul a fost unul spectaculos anul acesta, în special pentru profesioniștii de la Tura Lungă, care au întâmpinat zone de traseu cu alunecări de teren și coborâri tehnice, care le-au dus adrenalina la maxim.

MTB Dragomirna powered by ASSIST este un eveniment organizat de magazinul de biciclete Monti Cond Serv cu sprijinul ASSIST Software și al partenerilor locali care susțin mișcarea pe două roți.(N.B.)