La Mănăstirea Putna va fi inaugurat Portalul Memorial Golgota Neamului – „Fântâna Albă”, închinat jertfei românilor de pretutindeni și din toate timpurile pentru libertate, independență și demnitate națională

La Mănăstirea Putna va avea loc luni, 2 iulie a.c., de la ora 13.00, inaugurarea Portalului Memorial Golgota Neamului – „Fântâna Albă”, cu prilejul manifestărilor dedicate sărbătorii Sfântului Voievod Ștefan cel Mare.

Potrivit programului anunțat de reprezentanții Mănăstirii Putna, duminică, 1 iulie a.c., de la ora 18.00 va avea loc sfințirea Crucii unității neamului românesc, iar de la ora 18.30 va avea loc slujba Privegherii.

Luni, 2 iulie a.c., începând cu ora 9.30 va avea loc Sfânta Liturghie arhierească, iar la Chinonic va cânta Corala „Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți”.

Ulterior, de la ora 12.00 va avea loc un recital susținut de Orchestra-Model și Corul „Credo” ale Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova și de Corul „Glasul Bucovinei” al Școlii Militare de Subofițeri de Jandarmi „Petru Rareș” – Fălticeni, după care, de la ora 12.30, va avea loc ceremonia militară de depunere de flori la mormântul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare.

La ora 13.00 va avea loc inaugurarea Portalului Memorial Golgota Neamului – „Fântâna Alb”, urmat de un recital al Grupului Vocal-Tradițional „Ai lui Ștefan, noi oșteni” al Liceului Tehnologic „Ion Nistor” – Vicovu de Sus.

„Portalul Memorial Golgota Neamului – „Fântâna Albă” este închinat jertfei românilor de pretutindeni și din toate timpurile pentru libertate, independență și demnitate națională și, în mod special, românilor care au fost uciși în Masacrul de la Fântâna Albă, din nordul Bucovinei, la 1 aprilie 1941, pentru vina de a-și fi iubit neamul, credința și patria.

Portalul cuprinde o poartă monumentală, o troiță de piatră, spații pentru depunerea de flori și aprinderea de lumânări, inscripții cu numele satelor de unde au pornit spre România cei uciși atunci și o cișmea. Poarta este trecerea; troița marchează locul jertfei și, așezată înaintea porții, arată că cei uciși au căzut în fața locului de trecere în România cea iubită, iar cișmeaua este simbolul vieții care izvorăște din jertfa lor”, au anunțat reprezentanții Mănăstirii Putna.

La manifestări vor participa reprezentanți ai Guvernului României și ai Guvernului Republicii Moldova.

Manifestările vor fi transmise în direct pe TV Trinitas, Radio Trinitas, Bucovina TV, Radio Iași, pe pagina de Facebook și canalul de YouTube al mănăstirii.

(M.T.)