Patinoarul Areni găzduiește, joi și vineri, o acțiune caritabilă pentru ajutorarea unor copii orfani

Patinoarul Artificial Areni găzduiește, în premieră, în zilele de joi și vineri, 20 și 21 decembrie a.c., o acțiune caritabilă pentru ajutorarea unor copii orfani.

Viceprimarul municipiului Suceava, Marian Andronache, a declarat că acțiunea este organizată de un grup de inițiativă din Diaspora, sub genericul „Zilele Diasporei”, iar între orele 15.00 – 20.00 accesul pe patinoar este gratuit.

„E o inițiativă de toată lauda”, a spus viceprimarul municipiului Suceava, Marian Andronache.

Potrivit viceprimarului, organizatorii evenimentului îi așteaptă pe suceveni cu un program artistic susținut de Adina, Mido, DjMc Jacky, dar și cu mascote și cu un meci demonstrativ de hockey.

Fondurile strânse în urma acestei acțiuni vor fi folosite pentru a organiza duminică, pe 23 decembrie a.c., o excursie la Gura Humorului pentru 75 de copii orfani de la Centrul Speranța din Suceava.

De asemenea, în cadrul acțiunii se va organiza și o colectă de alimente, dulciuri, haine și jucării ce vor fi donate copiilor bolnavi de la Spitalul de Oncologie din Iași precum și unor familii nevoiașe.

(M.T.)