Visele “micilor” întreprinzători, expuse la etajul Iulius Mall


Intră acum și în grupul de

Expoziţia organizată cu ocazia celei de-a doua ediţii a concursului naţional “Visul unui întreprinzător” a fost deschisă oficial vineri, începând cu ora 13:00. Manifestarea concurenţială este organizată de Palatul Copiilor Suceava, sub patronajul Inspectoratului Şcolar al Judeţului Suceava, în colaborare cu Iulius Mall Suceava.

La acest proiect amplu, coordonat de prof. Olga Marcela Reuţ şi Ileana Voinoiu, ambele de la Palatul Copiilor Suceava, s-au înscris un număr de 233 de copii din 17 judeţe ale ţării. Aceşti mici întreprinzători provin de la 23 de unităţi şcolare, fiind coordonaţi de 23 de profesori îndrumători.

Creaţiile copiilor participanţi sunt expuse la etajul Iulius Mall, în zona FoodCourt, acestea putând fi admirate de publicul larg până în data de 5 iulie a.c.

Vineri a avut loc jurizarea lucrărilor participante la concursul naţional “Visul unui întreprinzător”, organizatorii urmând să acorde mai multe premii, după cum urmează: premiul special, premiul I,II, III , menţiune pentru fiecare secţiune şi categorie de vârstă. Astfel, secţiunile în funcţie de care se vor acorda premii sunt: tapiserie, artă textilă, marochinărie şi creaţii vestimentare, categoriile de vârstă fiind următoarele: elevi ai claselor I-IV, V-VIII, IX-XII, la concurs participând şi câteva lucrări realizate de preşcolari. Evaluarea lucrărilor se va face după următoarele criterii: aspect estetic, originalitate, corectitudinea executării lucrării.

Membrii juriului sunt următorii: Tatiana Vântur, inspector, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Suceava, Carmen Mahalu, ing. Prof., Centrul Şcolar Suceava, Loredana Ceică, prof. desen, Colegiul de Artă “Ciprian Porumbescu” Suceava şi Mihaela Lăzărean, prof. desen, Şcoala cu clasele I-VIII, Nr. 11, Suceava.

În deschiderea acestei ediţii a expoziţiei-concurs au participat şi o parte din elevii care şi-au expus în incinta mall-ului sucevean “visele” de mici întreprinzători. Aceştia au fost felicitaţi şi încurajaţi de Tatiana Vântur care a luat cuvântul în deschiderea evenimentului, declarându-se încântată de faptul că cei mici creează tot felul de “minunăţii”, reuşind să îmbine armonios utilul cu esteticul.

“Mă bucur că acest concurs, inclus în calendarul naţional al activităţilor extraşcolare, tinde să aibă din ce în ce mai multă audienţă, acest lucru motivându-i pe cei mici să muncească şi să creeze în continuare”, a încheiat aceasta.


Intră acum și în grupul de