Concert de Craciun la Biserica Catolica din Suceava


Intră acum și în grupul de

În prag de Sărbători de Iarnă, elevii Colegiului de Artă Suceava au adus o bucurie sufletească sucevenilor cu un Concert de Crăciun ce a avut loc, joi seara, la Biserica Catolică „Sf. Ioan Nepomuk” din Suceava. Timp de o oră, elevii colegiului sucevean, sub conducerea dirijorului Iulia Buraciuc şi acompaniaţi la pian de profesorul Johannes Onesciuc, au prezentat auditoriului un program de colinde româneşti şi colinde din repertoriul internaţional.

În prima parte a concertului a evoluat Corul de copii al Colegiului de Artă “Ciprian Porumbescu” care a interpretat piese specifice sărbătorilor de iarnă „Cling, cling” – D. D. Stancu, „’Colo sus la răsărit” – Vasile Spătărelu, „Colindişu’” – Cristian Misievici, „Mărire-ntru cele nalte” – Nicolae Lung, „De datină străbună” – Gheorghe Duţică.

Concertul de Crăciun a continuat cu programul susţinut de Corul mixt al Colegiului în care au fost incluse piesele „Drum de iarnă” – Visarion Şebalin, „Sara-i bun’a lui Crăciun” – N. Ursu / N. Moldoveanu, „Sculaţi, sculaţi, boieri mari” – Radu Zamfirescu, „Urare” – Ion Prelipcean, „Sculaţi, sculaţi, boieri mari” – V. Bârleanu / V. Munteanu, „Nouă azi ne-a răsărit” – Dimitrie Georgescu-Kiriac, „Florile dalbe” – George Breazul, „O, ce veste minunată” – Dimitrie Georgescu-Kiriac,
„Sus, în poarta Raiului” – V. Bârleanu / V. Munteanu, „Ziurel de zi” – Tiberiu Brediceanu, „După datini, colindăm” – Alexandru Paşcanu, „La mulţi ani, surori şi fraţi” – Virgil Popescu, iar eleva Ida Maria Moisii a cântat colinda „Moş Crăciun” – Radu Zamfirescu.

În program au mai fost incluse colinde din repertoriul internaţional, respectiv „The First Noel”, „Jingle Bells” – J. Pierpont / A. Secco, „White Christmas” – Irving Berlin, concertul fiind încheiat cu piesa „Urare” – Vasile Lomură.
Vocile minunate ale copiilor au fost acompaniate de colegele lor Ioana Magazin, Alexandra Magazin, Andreea Hanuseac şi Anca Ciurariu la percuţie.

Printre participanţii la concert s-au numărat părinţi, elevi, profesori, conducerea colegiului sucevean, dar şi Decanul de Bucovina, preotul Ştefan Babiaş.

Profesorul Iulia Buraciuc este dirijor al corurilor de copii şi de cameră ale Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava începând cu anul 2000, iar din anul 2001 a obţinut cu formaţiile corale şi vocal instrumentale ale unităţii de învăţământ mai multe premii la concursurile naţionale.

Printre acestea amintim premiul I la Concursul Naţional al corurilor şcolare, etapa zonală Piatra Neamţ, premiul al III-lea la Concursul Naţional al corurilor şcolare, etapa finală – Bucureşti, 2001, premiul al II-lea la Concursul Naţional al corurilor şcolare, etapa zonală – Vaslui, 2003, premiul I la Festivalul Judeţean de Colinde „Astăzi s-a născut Hristos”, categoria „coruri şcolare” – faza zonală, 2004, premiul I la Festivalul Judeţean de Colinde „Astăzi s-a născut Hristos”, categoria „coruri şcolare” – faza finală, 2004, premiul al II-lea la Concursul Naţional de Muzică, faza zonală, Focşani – 2005, premiul al III-lea la Concursul Naţional de Muzică, faza zonală – Moldova, Iaşi – 2006, premiul I la Concursul Naţional de Muzică, faza zonală, Galaţi, 27-28 martie 2009, obţinut de sextetul vocal cu acompaniament de pian, premiul I la Concursul Naţional de Muzică, faza zonală, Galaţi, 27-28 martie 2009, obţinut de cvartetul vocal sau premiul I la Concursul Naţional de Muzică, faza zonală, Galaţi – 2009, obţinut de octetul vocal Ethos.


Intră acum și în grupul de