„Extravaganzasss”, prima editie a Balului Dragobetelui, la club „Babylon” din Suceava


Intră acum și în grupul de

Sucevenii sunt invitaţi la „Extravaganzasss”, prima ediţie a Balului Dragobetelui, care se desfăşoară miercuri, începând cu ora 20:00, la club „Babylon” din Suceava. Evenimentul, desfăşurat sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Prinţul Paul al României, este organizat de Societatea Studenţilor Suceveni, în colaborare cu Asociaţia Joseph Schmidt, Asociaţia Artiştilor Fotografi din Suceava, Primăria municipiului Suceava, Consiliul Judeţean Suceava şi Complexul Muzeal Bucovina.

Spectacolul este realizat în regia baritonului Andras Chiriliuc, pe un scenariu semnat de Oana Andra, prim solistă a Operei Naţionale Bucureşti, coregrafia îi aparţine prim balerinului Valentin Roşca al Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” din Bucureşti, scenografia este semnată de pictorul sucevean Constantin Ungureanu BOX, membru al Uniunii Artiştilor Plastici, pe versurile poetesei Carmen Veronica Steiciuc, membră a Uniunii Scriitorilor din România.

„Extravaganzasss” este o metaforă a existenţei, realizată între mistic şi modern, de ziua iubirii, spun organizatorii.

„Între amurg şi crepuscul îngerii nu zboară…oamenii îşi aşează nemurirea pe chip în calea nopţii… Un pas, o privire, îmbrăţişarea din care ne naştem şi murim într-o clipă… Nu uitaţi visul, sărutul şi încheietura mâinii sfinţită cu versuri…”


Intră acum și în grupul de