A derapat pe gheata si a intrat din plin intr-un autoturism de pe contrasens

Un bătrân nu a mai reuşit să redreseze maşina pe care o conducea, după ce a derapat pe gheaţă şi a intrat pe contrasens izbind în plin un alt autoturism. Potrivit IPJ Suceava, luni, la ora 17.04, pe DJ 209B pe raza comunei Mălini, R. Laurenţiu, de 70 ani, din municipiul Suceava, în timp ce conducea un autoturism, nu a adaptat viteza într-o curbă la dreapta, pe un carosabil acoperit cu gheaţă, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns pe sensul opus de mers.

Aici a lovit frontal un autoturism, condus de P. COSTEL, de 34 ani, din comuna Slatina, care circula din sens opus.

Bătrânul se află internat cu diagnosticul de „contuzie forte toraco – abdominală anterioară”, iar celălalt şofer, P. Costel cu diagnosticul de „traumatism cranio-cerebral acut închis, plagă scalp parietală”.

Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, recoltându-li-se probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.