Evenimente cu specific pascal, la Iulius Mall Suceava

În Săptămâna Mare, Iulius Mall Suceava poartă “straie” de sărbătoare şi a pregătit clienţilor şi vizitatorilor din nordul ţării evenimente inedite, multe cu specific pascal.

Până pe 3 aprilie, se vor epuiza cele peste 1.500 de premii ale campaniei promoţionale “Am copt premii pentru toată familia!”. Zilnic se vor da câte 100 cozonaci ca premii instant primilor cumpărători care cumulează bonuri valorice de 100 lei din magazinele Iulius Mall, iar în fiecare seară se va extrage câştigătorul unui aparat de făcut pâine “Moulinex”. Marele premii – trei sejururi în doi la Roma şi Vatican – au fost extrase de Florii pentru ca cei şase câştigători să petreacă Sfintele Paşti în Piaţa Sfântul Petru din fascinanta capitală a Italiei.

Până la Paşte, la parterul Iulius Mall, zona Domo, veţi recunoaşte “Culorile primăverii”. Expoziţia ieşencei Angelica Mirela Pagu, vernisată în ziua de Bunavestire, cuprinde 20 de pânze pictate cu măiestrie, ”buchet” ce împrăştie un parfum specific anotimpului înnoirii naturii. Aceasta deoarece, pe lângă arhitectură domestică, peisaj şi natură statică, Angelica Mirela Pagu a ales florile ca temă dominantă. Artista, membră Tonitza Art Group, a adus la Iulius Mall Suceava – în tuşe viguroase şi cromatică contradictorie, dar echilibrată – crizanteme, liliac, albăstrele, gălbenele, maci, dar şi banala, însă delicata, iarbă.

Tot până în Ziua Învierii, centrul comercial găzduieşte expoziţia colectivă a elevilor Şcolii nr. 4 Suceava, intitulată “Fereastră spre cer”. Îndrumaţi de profesorii Geanina şi Traian Chilimon, elevii au meşterit icoane bizantine pe lemn. Aceeaşi tematică, însă pe sticlă, a fost aleasă şi de copii Centrului de Plasament “Laurenţiu Ulici” din Gura Humorului.

“În căutarea primăverii” este genericul expoziţiei adusă în Iulius Mall cu sprijinul Consiliului Judeţean Suceava, Serviciului Comunitar Gura Humorului şi Instituţiei Prefectului Suceava. Mai mult, marţi, 30 martie, la ora 15, copii centrului de plasament vor susţine şi un spectacol cu scenete şi dansuri, iar invitată lor specială este Viorica Macovei.

Dorin Blaga vernisează, pe 2 aprilie, la ora 15, o expoziţie de icoane inspirate din arta bizantină. Recent premiat pentru debut de Uniunea Artiştilor Amatori, artistul din Suceava şi-a descoperit acum câţiva ani latura artistică şi profită de a doua şansă în viaţă. Dorin Blaga a semnat peste 30 de expoziţii personale.

De Paşte, îşi închide porţile şi Târgul de covoare “Proges”, amplasat în zona Auchan. Pentru a vă primeni locuinţa înainte de sărbători, la Iulius Mall Suceava au fost expuşi mii de metri pătraţi de carpete şi covoare în diverse ţesături, modele, forme, dimensiuni, culori şi texturi, toate cu preţuri reduse până la 50%.

Şi campania promoţională “KidsLand Club te premiază!” ajunge la final, de Paşte. Fiecare client care cumpără jucării sau articole vestimentare din magazinele Iulius Mall Suceava dedicate celor mici primesc gratuit o oră de joacă la KidsLand pentru prichindei.

Chiar dacă este Sâmbăta Mare, dacă “Pofteşti poveşti? Hai la Cărtureşti!”. De la ora 17, orice copil care povesteşte poveşti este aşteptat să servească părinţilor şi celor mari de prin preajmă un meniu complet de copilărie savuroasă.