“Hai in Bucovina!” (VIDEO)

„Hai în Bucovina!”, este sloganul campaniei interne pe care Consiliul Judeţean Suceava o va lansa pentru a oferi turiştilor informaţii despre toate formele de turism pe care le pot practica în Bucovina, în condiţiile în care zona a devenit căutată de turişti.

Anunţul a fost făcut marţi de preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, care a precizat că în cadrul acestei campaniei vor fi prezentate oportunităţile turistice din judeţ. „Ne dorim să facem o publicitate decentă, dar atrăgătoare, să avem o reclamă pentru tot ceea ce oferă judeţul turiştilor”, a spus Flutur.

El a adăugat că totodată urmează să fie continuată campania de semnalizare şi de montare de indicatoare turistice. Flutur a mai anunţat că în acest an programul turistic „Crăciun în Bucovina” va fi finanţat printr-un proiect cu finanţare europeană.