Ioan Gyuri Pascu revine la Suceava cu „Take, Ianke si Cadir”


Intră acum și în grupul de

“Take, Ianke şi Cadîr”, celebra comedie a lui Victor Ion Popa, va fi pusă în scenă la Casa de Cultură a Sindicatelor din Suceava, luni, 11 octombrie, de la ora 19.00.

Piesa lui Victor Ioan Popa este considerată de către specialiştii în domeniu o adevărată capodoperă a comediografiei româneşti, ce pune în scenă un român, un evreu şi un turc, negustori ce îşi împart clientela. Acţiunea ia amploare în momentul în care fata evreului şi băiatul românului ajung să se îndrăgostească, povestea stârnind dezacordul ambilor părinţi. Însă, cu ajutorul bătrânului Cadîr, finalul va fi unul fericit, iar acesta va fi prilejul fuzionării celor două prăvălii ale bătrânilor cuscri.

Din distribuţia spectacolului fac parte Ioan Gyuri Pascu, Nicolae Urs, Doru Ana, Mircea Rusu, Maria Junghietu, Ioana Calotă, Ioana Ancea şi Andrei Roşu, scenografia fiind asigurată de Imelda Manu-Jipa, iar ilustraţia muzicală de Patricia Prundea.

Elevii, studenţii şi pensionarii vor beneficia de o reducere de 50%, adică vor fi două persoane pe un bilet care costă 50 de lei. Biletele se găsesc la Secretariatul Casei de Cultură Suceava.

Măsura reducerii preţului la bilete a fost luată, probabil, după ce în urmă cu o săptămână spectacolul „Divorţul de aur” stabilit pentru ziua de marţi, 5 octombrie, a fost anulat datorită numărului insuficient de tichete vândute.


Intră acum și în grupul de