Fundatia Culturala a Bucovinei – 15 ani de existenta

City Gallery din incinta Complexului Comercial Shopping City Suceava va găzdui, vineri, 15 octombrie, ora 16.30 un eveniment prilejuit de împlinirea a 15 ani de la înfiinţarea Fudaţiei Culturale a Bucovinei.

În cadrul manifestării, sprijinită de Biblioteca Bucovinei „I.G.Sbiera”, vor fi înmânate medalii personalităţilor din diverse domenii de activitate şi va fi prezentată lucrarea „Pentru promovarea artei şi literaturii în Bucovina”, ce marchează scurgerea unui deceniu şi jumătate de la fondarea Fundaţiei.

Fundaţia Culturală a Bucovinei şi-a propus câteva obiective mari: sprijinirea editării unor cărţi de literatură beletristică, ştiinţifică sau de artă, sponsorizarea activităţilor culturale care prezintă interes pentru publicul sucevean, iar protagoniştii (scriitorii, artiştii plastici, interpreţi de muzică cultă sau populară ş.a) să-şi poată promova opera, arta, calităţile interpretative, stimularea interesului pentru învăţătură, prin acordarea de premii elevilor care se disting în anumite domenii (în special celor care participă la anumite forme de concursuri şcolare), sprijinirea editării unor publicaţii, acordarea de premii anuale celor mai bune creaţii din toate domeniile şi unor personalităţi pentru întreaga lor activitate.

Fundaţia Culturală a Bucovinei a luat fiinţă în anul 1995.