Pompieri colindatori la Palatul Administrativ (VIDEO)

Pe parcursul zilei de marţi, puţin după orele 11:00, clădirea administraţiei judeţene a fost luată cu asalt de nu mai puţin de 22 de militari pompieri.

În faţa instituţiei, putea fi lesne de observat şi prezenţa a două dintre cele mai noi maşini de intervenţie ajunse în dotarea ISU Suceava.

Chiar dacă lumea s-a speriat la început întrebând pe stradă dacă a luat foc Prefectura, lucrurile s-au lămurit imediat când preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, însoţit de prefectul judeţului, Sorin Arcadie Popescu, au fost întrebaţi de pompieri dacă primesc cu colindul.

Toate cele 22 de cadre aparţinând ISU Suceava fac parte din Corala Detaşamentului de Pompieri Suceava, înfiinţată anul acesta sub coordonarea preotului militar al instituţiei, Ovidiu Iacob.

După un frumos program, colindătorii, răsplătiţi de gazde cu cozonac, mere şi portocale, s-au prezentat tot marţi şi la Casa de Cultură a Sindicatelor, unde au participat la concertul de colinde, intitulat “Astăzi s-a născut Hristos”, urmând ca miercuri să calce pragul Universităţii “Ştefan cel Mare” Suceava.