„Biblioteca Vie”, o noutate la Suceava. Detalii aici


Intră acum și în grupul de

Grupul de Iniţiativă Interculturală al Tinerilor din Judeţul Suceava – INTERCOOLT organizează sâmbătă, 3 martie 2012, între orele 11.30-15.30, la Muzeul Bucovinei, în premieră judeţeană – „Biblioteca Vie”, informează într-un comunicat de presă, Bogdan-Sorin Popescu PR manager în cadrul grupului de iniţiativă.

“Zece cărţi vii vă așteaptă să veniţi într-un număr cât mai mare, să intraţi în dialog cu ele și să le cunoașteţi poveştile care se ascund în paginile lor. << Biblioteca Vie >> funcţionează ca o bibliotecă obișnuită — dumneavoastră, ca cititor, puteţi împrumuta o carte pentru o perioadă limitată de timp (40 minute). Există însă două aspecte importante: cărţile sunt fiinţe umane și intră într-un dialog personal cu cititorul.

<< Cărţile >> din Biblioteca Vie sunt reprezentanţi ai grupurilor etnice din judeţul Suceava, oameni cu povești care ar da cititorului o experienţă unică de învăţare sau oameni care se confruntă sau se pot confrunta cu prejudecăţi sau stereotipuri de etnie, rasa, religie etc. și care ar putea fi victime ale discriminarii sau excluderii sociale. Prin „Biblioteca Vie” ne propunem să promovăm respectul pentru drepturile omului și demnitatea umană, să atragem atenţia asupra diversităţii culturale din judeţul Suceava, să stimulăm dialogul intercultural, pentru că de multe ori diferenţele dintre oameni nu sunt valorificate ca fiind resurse, iar de cele mai multe ori aceste diferenţe duc la discriminare, suspiciune și respingere”, se arată în document.


Intră acum și în grupul de